Poliţia iraniană reîncepe supravegherea purtării hijabului

Hijab
Hijab
2 ianuarie 2023, 14:44

Iranul este zguduit de tulburări după moartea, pe 16 septembrie, a Mahsei Amini, de 22 de ani, care a fost arestată pentru o presupusă încălcare a codului vestimentar strict al femeilor.

„Poliţia a început noua etapă a programului Nazer-1 („supraveghere” în persană, n.r.) în întreaga ţară”, a declarat pentru agenţia de presă Fars un „înalt responsabil” al poliţiei.

„Trebuie să menţionăm că Nazer-1 se referă la absenţa hijabului în maşini”, a explicat el, poliţia trimiţând ulterior un mesaj text unui contravenient.

Potrivit agenţiei, acest mesaj va fi următorul: „Absenţa vălului a fost observată în maşina dvs. Este necesar să respectaţi normele societăţii şi să vegheaţi ca această acţiune să nu se repete”.

În schimb, ameninţarea prezentă într-o primă versiune a acestui mesaj – care stipula că „dacă acţiunea se repetă, veţi suferi urmări legale şi judiciare” – a fost înlăturată.

Programul Nazer a fost lansat de poliţie în 2020.

După mobilizarea care a urmat morţii Mahsei Amini, poliţia moravurilor – care a arestat-o pe tânără în septembrie – a renunţat să mai reţină femeile care mergeau cu capul gol pe stradă şi să le conducă la postul de poliţie.

La începutul lui decembrie, procurorul general iranian Mohammad Jafar Montazeri a declarat că unităţile poliţiei moravurilor – cunoscute sub numele de Gasht-e Ershad (patrulă de orientare) – au fost desfiinţate.

Militanţii rămân însă sceptici la această declaraţie, în lipsa unui anunţ clar în acest sens din partea Ministerului de Interne.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite