Poliţist local din Craiova, amendat cu 500 de lei pentru că a intrat într-un magazin fără mască

Polițist local fără mască în magazin
Polițist local fără mască în magazin
17 iulie 2020, 14:55

„În urma imaginilor apărute în spaţiul public, referitoare la un poliţist local, care ar fi intrat într-un magazin din Craiova, fără a purta masca de protecţie, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu, cel în cauză fiind sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19”, anunță Poliția Dolj.

De asemenea, polițiștii spun că verificările sunt continuate pentru identificarea persoanei care se aude pe înregistrare „adresând cuvinte jignitoare”.

În înregistrare se aude o persoană care-l apostrofează pe polițistul local, spunându-i „băi, nesimțitule”.

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă