Polonezii cer dreptul la avort. Manifestanţii au blocat străzi, pieţe, iar în Parlament au avut loc incidente între putere şi opoziție
În plină pandemie, Polonia este zguduită de proteste împotriva interzicerii avorturilor. Manifestanţii au blocat străzi, pieţe, iar în Parlament au avut loc incidente între putere şi opoziție. Premierul a cerut încetarea manifestaţiilor şi a avertizat că demonstranţii nu ţin cont de riscul foate mare de reîncepere a răspândirii coronavirusului.
DeciziaTribunalului Constituțional de a aproba legea care interzice avorturile, cu unele excepții, a scos mare parte a populației, în special tinerii, în stradă. Au urmat cinci zile de proteste, uneori violente și cu intervenții ale politiei.
Premierul Morawiecki a afirmat că Partidul Lege și Justiție, la putere, va încurajă screeningurile prenatale pentru a asigura sănătatea mamei și a nou-născutului.
De îndată ce va intra în vigoare, legea va interzice aproape total avorturile într-o țară dominant catolică. Încheierea înainte de termen a sarcinii va mai fi legală doar în cazul violurilor, a incestului sau dacă viața mamei este pusă în pericol. Avorturile în cazul fetușilor cu anormalități, acceptate până acum, au fost declarate anticonstituționale.