Polonia are de astăzi guvern minoritar după un controversat vot pentru drepturile animalelor

18 septembrie 2020, 19:32

Deputații polonezi au adoptat aseară o serie de măsuri pentru protecția animalelor care, printre altele, vor interzice crescătoriile de animale pentru blană și sacrificiul ritualic și oprește implicit exporturile de carne kosher și halal. Votul a trecut dar a fost boicotat de 40 de deputați din coaliția de guvernământ lucru care a înfuriat partidul Lege și Justiție, principala forță a țării.

Ryszard Terlecki, vicepreşedintele Parlamentului: „Dacă se va dovedi că nu se poate lucra, nu se pot face legi cu acest guvern, atunci alegerile anticipate devin o necesitate”.

Dacă se va ajunge acolo urmează să se decidă luni după consultări între cele trei partide. Controversata lege este însă aspru contestată de fermieri, care au organizat proteste la Varșovia. Ei spun că zeci de mii de ferme ar intra în faliment și sute de mii de oameni ajung pe drumuri. Polonia este al treilea producător de blană din lume și cel mai mai mare exportator de carne kosher către Israel și comunitățile evreiești europene.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite