Poluare de la incineratorul de deșeuri medicale din Slatina. Imagini surprinse de martori. Controlul inspectorilor de mediu, posibil numai după negocieri cu administratorul firmei

13 august 2020, 12:51

În urma numeroaselor sesizări venite din partea cetățenilor, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au intervenit.

Pentru că administratorul firmei nu a permis accesul, societatea a fost sancționată cu o amendă de 100.000 lei.

Societatea este acuzată de poluare și de manevrare incorectă a deșeurilor medicale.

Miercuri, inspectorii de mediu au încercat iar, în prezența polițiștilor, să efectueze controlul la incinerator. Administratorul a permis accesul acestora după minute bune de discuții cu comisarii de mediu și cu forțele de ordine care i-au însoțit.

Conducerea Gărzii de Mediu Olt a anunțat că, la finalizarea anchetei, va face publice concluziile verificărilor.

Firma în cauză a fost înființată în 2015. Anul trecut, societatea a mai fost amendată cu o sută de mii de lei. A avut o cifră de afaceri cu puțin peste 3.000.000 lei și un profit de 1,2 milioane de lei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite