Porcul naţional, înainte de Brexit | Un editorial de Gabriel Giurgiu, realizatorul emisiunii „Europa mea”

Mic dicţionar: Comisia este Comisia Europeană. Reprezentanţele Naţionale înseamnă misiunile diplomatice (tehnice), care asigură legătura directă între guvernele statelor membre şi Comisia Europeană.

Oamenii din Reprezentanţe negociază în numele statului-membru poziţia naţională în privinţa oricărui act emis de Comisie.

„Ţara pe care o cunosc cel mai bine” este expresia obligatorie atunci când un angajat al Comisiei vorbeşte despra ţara natală. Este un soi de corectitudine politică. Ei nu au voie să spună „ţara mea, cutare”. Se presupune că ei lucrează în numele interesului general-european, non-stop, zi-lumină, şapte zile pe săptămână.

Aşa începusem articolul. Era vineri seară (da, stimată Redacţie, câteodată mă loveşte hărnicia vineri seara, aşa să ştiţi), acum cam zece ani. Soţia se uita la televizor şi a nimerit pe TVR2. Mă cheamă. Bombăn. „Am de scris, ce e la televizor?” „Taci şi uită-te”, zice. Mă uit. Emisiunea lui Jamie Oliver. „Exact de emisiuni culinare aveam chef acum”, îi zic, uşor iritat. „Taci şi uită-te, nu te repezi”, îmi zice. Tac. Mă uit. Rămân pe gânduri, semi-fascinat.

În ediţia respectivă, Jamie Oliver a luat la bani mărunţi … creşterea, reproducerea şi sacrificarea porcilor de carne în Marea Britanie. Demersul iniţial: dacă tot vă sfătuiesc cum să gătiţi, e cazul să aflaţi şi cum se produce carnea de la supermarket. Buget mare. Studio, decor scump, public, audienţă activă. În mijlocul studioului, un porc. De fapt, o scroafă. Jamie ne arată cum se face monta. Ia lichidul seminal (recoltarea fusese făcută la începutul ediţiei, pierdusem momentul) şi îl introduce printr-o sondă la „locul potrivit”. Totul, făcut „live”. Trec peste detalii. Apoi, ni se arată cum se castreaza vierii pentru că, se spune, carnea lor are un miros neplăcut dacă nu sunt castraţi. Imagini nasoale. Apoi, emisiunea începe să prindă un „gust” palpitant.

Aflăm că, în Marea Britanie, doar 2% din porcii-masculi sunt castraţi, că procedeul acesta „barbar” se mai păstrează doar în restul Uniunii Europene. În principal, în Danemarca. Apoi ni se arată uciderea porcului în abator, cu toate cele necesare asomării regulamentare. Imagini neplăcute, din nou. Într-un fel, asist la un demers jurnalistic cumva logic. Dacă tot cumpărăm feliuţele de friptură din raft, măcar să ştim care e procesul tehnologic. Poate vrem să devenim vegetarieni. Ei, nu, nu acesta era demersul. Secvenţa imediat următoare este cu Jamie într-un supermarket popular, făcând un concurs ad-hoc între cumpărători. „Care din aceste produse este britanic şi care este import din Uniunea Europeană?” Apoi, începe să beştelească firmele care nu scriu suficient de mare pe ambalaj faptul că porcul este (a fost) de fapt danez şi nu englez.

Urmează alt moment fascinant. Jamie se duce pe la diverse instituţii publice (Parlamentul Britanic, Fiscul, Scotland Yard). Ţine câte un mic discurs. „Scotland Yard are 60.000 de angajaţi, importă o grămadă de mâncare pentru cantină. 80 la sută din carnea de porc de la cantina lor este de origine daneză. Ruşine!” Revenim în studio. Acolo se găseşte directoarea de achiziţii de la Scotland Yard. Este pusă să promită solemn că la cantina lor se va mânca doar carne de porc de origine britanică. Perplexitate: oare ei nu fac achiziţiile publice pe bază de licitaţie? Dacă da, cum pot exclude o firmă comunitară, non-britanică?

Perplexitatea creşte. Tot în studio este şi o doamnă ministru (membru al cabinetului) care zice şi ea cum va face pentru ca produsele „de origine porcină” achiziţionate de instituţiile publice britanice să fie cât mai … britanice. Atât a spus în emisiune. Ditai ministrul a venit să transmită o singură frază, conform desfăşurătorului.

Trecem apoi la un măcelar care ne explică de unde vin dezechilibrele de pe piaţa cărnii (de porc). Ele apar din preferinţele publicului. Aflu că se cumpără mult mai mult cotlet şi muşchi, pe când spata nu se cumpără pentru că englezii nu o consideră suficient de bună. De aceea, Marea Britanie trebuie să importe (în special, din Danemarca) mulţi porci, doar de dragul cotletelor. De aceea, fermierii britanici nu câştigă suficienţi bani. Ergo, englezii trebuie să afle ce bună e spata. Trecem în studio. Jamie prepară pe loc o friptură din spată. Ne-o laudă. E cea mai bună friptură care se poate prepara din carne de porc, zice el. Îl cred, doar e Jamie Oliver!

De îndată ce e gata, Jamie pune friptura pe o masă şi îi invită pe reprezentanţii de achiziţii ale celor mai mari lanţuri de supermarketuri să o guste. Toţi (vreo 12, aduşi în studio) dau ochii peste cap de încântare şi promit că vor promova spata de porc britanic în magazinele lor.

Pe final, apogeul. Jamie vine la cameră (în planul doi, reprezentanţii supermarketurilor bagă în ei şi dau ochii peste cap, în continuare) şi zice (reproduc din memorie): „dacă nici după această emisiune nu v-aţi convins că trebuie să cumpăraţi numai porc britanic, înseamnă că sunteţi nişte fraieri şi mi-am pierdut vremea de pomană. Nu mai achiziționaţi carne de la porci din Uniunea Europeană! Asiguraţi-vă că e vorba de carne englezească, până să o puneţi în coş. Doar aşa puteţi să contribuiţi la păstrarea unei industrii de tradiţie etc.” Generic. Emisiunea s-a terminat.

Aparent, între începutul articolului şi restul, nu e nicio legătură. Aparent.