Povestea Biancăi Andreescu. Jucătoarea de tenis de origine română, noua revelație pe plan mondial
09 Ianuarie 2019, 07:40 (actualizat 09 Ianuarie 2019, 22:20)
(actualizat 09 Ianuarie 2019, 22:20) | Știrile TVR

Bianca Andreescu este noua stea a tenisului mondial. Sportiva cu părinți români a făcut un turneu memorabil săptămâna trecută la Auckland, unde a ajuns în finală, după ce le-a eliminat pe Caroline Wozniacki, Venus Williams și pe Hsieh Su-Wei. Puștoaica de 18 ani care a uimit lumea tenisului s-a născut în Canada, dar a început tenisul la Pitești, oraș în care a absolvit primele clase primare.

Părinții Biancăi Andreescu, născuți în comuna vâlceană Vaideeni, au decis acum 23 de ani să părăsească România. Și-au dorit un viitor mai bun în Canada, deși nu aveau o situație materială precară.

Maria lucra la o bancă, iar Nicolae ca inginer. La început le-a fost greu și au fost tentați să se întoarcă, dar în cele din urmă au rezistat.

În iunie 2000, pe pâmânt canadian, se năștea Bianca.

La educația Biancăi au contribuit cei trei bunici rămași în viață. După zece ani de străinătate, mama Biancăi și-a luat fata și s-a întors în România.

Pentru puțin timp, a avut o afacere, dar a renunțat la ea.

Bianca îsi vizitează bunicii în fiecare an și e înnebunită după sarmale.

După surpriza de la Auckland, Bianca Andreescu a urcat 45 de locuri în clasamentul mondial, unde ocupă locul 107.

Astazi, Bianca joacă în primul tur preliminar al openului Australiei.