Președintele Klaus Iohannis participă joi și vineri la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Președintele Klaus Iohannis la Bruxelles
Președintele Klaus Iohannis la Bruxelles
21 octombrie 2021, 16:53

Potrivit Administrației Prezidențiale, principalele teme aflate pe agenda reuniunii Consiliului European vizează coordonarea la nivel european în contextul pandemiei de COVID-19, agenda digitală a Uniunii Europene (UE), creșterea recentă a prețurilor la energie, fenomenul migrației, politica comercială europeană și relațiile externe ale Uniunii, cu accent pe pregătirea Summitului UE – Asia (ASEM), a Summitului Parteneriatului Estic, precum şi a reuniunilor COP 26 privind schimbările climatice și COP 15 cu privire la biodiversitate.

În pregătirea reuniunii, preşedintele Iohannis a participat, luni, la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu omologul din Lituania şi cu premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia.

Administraţia Prezidenţială a transmis după această videoconferinţă că şeful statului a evidenţiat criza în care se află România în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de COVID-19, arătând că rata de vaccinare scăzută a contribuit semnificativ la această situaţie. El a menţionat că România a activat Mecanismul european de protecţie civilă şi a mulţumit statelor membre care au oferit deja sprijin ţării noastre.

Cu privire la situaţia din energie, preşedintele a subliniat că majorarea semnificativă a preţurilor la energie constituie o preocupare majoră pentru România, având în vedere impactul pe care îl are asupra cetăţenilor, întreprinderilor şi, în special, asupra consumatorilor vulnerabili.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă