Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost suspendat temporar din funcție de Curtea Constituţională de la Chişinău

10 decembrie 2018, 14:48

Preşedintele Igor Dodon a fost suspendat temporar din funcție pentru că a refuzat să promulge cinci legi.

Este vorba despre proiectul noului cod al audiovizualului, care prevede interzicerea știrilor și emisiunilor cu caracter informativ analitic din Federația Rusă, legea ce vizează reforma trupelor de carabinieri, dar și de decizia Parlamentului potrivit căreia terenul fostului stadion republican este vândut SUA pentru construcția noii ambasade.

Igor Dodon a mai refuzat să promulge legea potrivit căreia data de 9 mai va deveni Ziua Europei și nu Ziua Victoriei, așa cum este în prezent.

După decizia Curții Constituționale de la Chișinău, președintele interimar – președintele Parlamentului, Andrian Candu –  va promulga aceste legi.

Este pentru a cincea oară de la preluarea mandatului când Igor Dodon își pierde temporar atribuțiile constituționale întrucât refuză deliberat să promulge legi deși Constituția nu-i oferă acest drept.

Potrivit legii supreme, șeful statului are voie o singură dată să respingă un proiect de lege. Dacă Parlamentul își menține votul asupra acelui proiect, a doua oară șeful statului este obligat să-l promulge.

Igor Dodon a calificat decizia de astăzi a Curții Constituționale de la Chișinău drept un abuz. Șeful statului spune că așteaptă alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 atunci când, potrivit lui, guvernarea va fi preluată de partidele de stânga.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite