Președintele Klaus Iohannis: Îmi doresc o prezență mare la vot. Nu există discriminare pentru alegătorii din localitățile carantinate

30 noiembrie 2020, 14:36

„Este oarecum dificil de estimat ce prezenţă vom avea la vot. Există nişte interpretări ale sociologilor, dar daţi-mi voie foarte sincer să vă spun că eu îmi doresc să fie o prezenţă mare la vot”, a declarat Klaus Iohannis, răspunzând unei întrebări adresate după vizita la Spitalul Universitar de Urgență din București.

„Sunt alegeri cu o miză mare, ne alegem Parlamentul pentru următorii patru ani, patru ani în care dorim să implementăm reforme importante şi avem nevoie de o stabilitate politică semnificativă. Este clar din toate sondajele că PSD va fi ţinut în afara deciziei politice şi acolo trebuie să stea, dar în rest, sigur, depinde şi cum vor merge oamenii la vot”, a adăugat preşedintele.

„În ce priveşte carantina, daţi-mi voie să vă spun că nu există niciun fel de discriminare pentru alegători, pentru oraşele sau localităţile care sunt carantinate. Indiferent dacă trăiţi într-un oraş care are o incidenţă mică sau trăiţi într-un oraş care este carantinat, toată lumea are acelaşi drept să meargă la vot, are exact aceleaşi posibilităţi. Secţiile de vot vor fi pregătite peste tot, vor fi respectate toate condiţiile pentru ca votul să se desfăşoare în maximă siguranţă şi de aceea îi invit pe români să meargă în număr mare la vot”, a mai arătat șeful statului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite