Prețurile din construcții vor crește cu cel puțin 40 la sută în perioada următoare. Scumpirile se vor reflecta în costul imobilelor

29 martie 2023, 10:23

Şi pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere în următoarele 3 luni.

Creșterile prețurilor sunt încă de la începutul anului, în acest moment este o stabilizare a acestora. Creșterile preconizate de INS se bazează, probabil, pe faptul că începe să crească din nou cererea în piață. Necesarul de producție va fi mai mare și se va reflecta într-un necesar de materie primă și eforturi logistice. Prețurile au fost afectate de tot felul de factori externi încă din perioada pandemiei. Acești factori nu s-au oprit și, din această cauză, vor fi creșteri, probabil, pe tot parcursul anului, a explicat Ramona Ganea, director general al unei companii de producţie şi distribuţie materiale şi echipamente folosite în construcţii civile sau industriale.

Creșterea prețurilor de construcție se va reflecta în creșterea prețurilor pe piața imobiliară.

Împreună cu alți factori precum schimbările legislative care impun ca dezvoltatorii să aducă tot felul de plusuri construcțiilor noi, să transforme clădirile convenționale în clădiri ”verzi”, creșterea prețului materialelor va duce la creșterea prețurilor apartamentelor în perioada următoare, a estimat Ramona Ganea.

În acest moment prețurile sunt stabile atât pe piața materialelor de construcții cât și pe piața imobiliară, a subliniat directoarea compa niei de producţie şi distribuţie a materialelor şi echipamentelor folosite în construcţii.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă