Pregătiri de Bobotează. La Constanța au fost sfințite 250 de tone de apă ce vor fi împărțite mâine

5 ianuarie 2019, 15:36

Slujba oficiată la Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța a început în zorii zilei și a fost oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. În acest an, au fost sfințite 250 de tone de apă.

Cu aghiasmă vor fi umplute 200 de mii de sticle. O parte va ajunge la credincioșii care vor lua parte la slujbă, iar o altă parte, la deținuții de la Penitenciarul Poarta Albă.

În ciuda frigului, după slujbă, zeci de enoriași au rămas la biserică și au umplut sticlele cu apă sfințită.

Pentru creștinii ortodocși este foarte important să aibă în case aghiasmă de la Bobotează. Oamenii cred că are puteri speciale.

Sticlele cu aghiasmă vor fi duse pe faleza de la Cazino, unde, după slujba de Bobotează, vor fi împărțite credincioșilor. Tot aici vor ajunge și butoaiele cu apă sfințită, transportate de care trase de cai, boi și măgari, gătiți de sărbătoare.

Și la Iași vor fi împărțite mâine peste 5.000 de sticle cu apă sfințită. Pentru a evita înghesuiala din alți ani, credincioșii nu vor mai avea acces direct la butoaiele cu aghiasmă. Apa sfințită va fi împărțită cu ajutorul voluntarilor şi al diaconilor. Oamenii au venit de astăzi la mitropolie, unde a fost sfinţită deja o parte din aghiasmă.

Slujba de sfinţire va avea loc mâine la ora 11, după liturghie. În cazul în care apa nu va ajunge pentru toţi credincioşii, se va oficia o slujbă suplimentară.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite