Premierul Ludovic Orban: Legea pensiilor poate fi modificată prin OUG. Parlamentul face legi în paralel cu Guvernul

28 mai 2020, 19:00

”Credeți că vreun proiect de lege înaintat de Guvernul României are vreo șansă să treacă prin Parlamentul dominat de PSD, care torpilează orice inițiativă de dezvoltare economică, care legiferează în paralel cu guvernul, care ne creează sistematic noi și noi costuri pentru că nu există resurse financiare și care parcă trăiește într-o lume paralelă cu realitatea în care ne găsim, în care din cauza epidemiei, nu numai în România, în Europa, în mare parte a lumii epidemia a generată o criză economică care a generat o reducere a veniturilor la bugetul statului?”, a spus Ludovic Orban, întrebat dacă Executivul va adopta o ordonanță de urgență pentru modificarea Legii pensiilor publice.

Potrivit Legii pensiilor publice, de la 1 septembrie, punctul de pensie trebuie majorat cu 40%, însă Orban a declarat că este prematur să avanseze vreun procent, acest lucru putând fi decis doar după ce va fi publicat raportul la șase luni privind starea economiei.

”Pensiile vor crește, este ceea ce pot să spun”, a mai spus premierul.

Potrivit Constituției, Guvernul are dreptul să propună Parlamentului inițiative legislative și poate adopta ordonanțe de urgență numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată.

Deputatul PSD Lia Olguța Vasilescu a anunțat joi că PSD a decis depunerea unei moțiuni de cenzură dacă Guvernul modifică Legea pensiilor publice și nu mărește punctul de pensie cu 40%.

(sursa: Mediafax)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă