Preşedintele Finlandei l-a sunat pe Putin pe tema aderării la NATO. Kremlinul consideră o greşeală încetarea neutralităţii militare

Vladimir Putin și  Sauli Niinistö
Vladimir Putin și Sauli Niinistö
14 mai 2022, 16:48

”Conversaţia a fost directă şi la obiect şi a decurs fără probleme. Evitarea tensiunilor a fost considerată importantă”, a declarat şeful statului finlandez într-un comunicat al preşedinţiei.

Ţara nordică ”doreşte să se ocupe de probleme practice legate de faptul că este o ţară vecină a Rusiei într-un mod adecvat şi profesionist”, a dat asigurări Helsinki.

Preşedintele şi premierul Finlandei, Sanna Marin, au anunţat joi că se vor alătura ”fără întârziere” alianţei militare conduse de SUA, un anunţ al candidaturii fiind aşteptat duminică.

Se aşteaptă ca şi Suedia să îşi anunţe cererea de aderare la NATO în zilele următoare.

Potrivit Helsinki, Sauli Niinisto i-a spus lui Vladimir Putin că cererile Moscovei, de la sfârşitul lui 2021, de îngheţare a extinderii NATO şi apoi invazia Ucrainei la sfârşitul lui februarie au schimbat ”fundamental mediul de securitate al Finlandei”.

Miercuri, preşedintele finlandez a declarat că Moscova este responsabilă pentru proiectul de aderare a ţării sale, istoric nealiniată.

Preşedintele şi premierul Finlandei urmează să oficializeze duminică decizia ţării de a adera la NATO, o reuniune parlamentară fiind programată pentru luni.

Sfârşitul neutralităţii militare a Finlandei ar fi o ”greşeală”, a declarat sâmbătă preşedintele rus, Vladimir Putin, în conversaţia telefonică cu omologul său finlandez Sauli Niinisto, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

”Vladimir Putin a subliniat că încetarea politicii tradiţionale de neutralitate militară ar fi o greşeală, deoarece nu există nicio ameninţare la adresa securităţii Finlandei”, se arată în comunicat.

”O astfel de schimbare în orientarea politică a ţării poate avea un impact negativ asupra relaţiilor ruso-finlandeze, care s-au dezvoltat de ani de zile în spiritul bunei vecinătăţi şi al cooperării între parteneri, fiind reciproc avantajoase”, se arată în comunicatul Kremlinului.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre situaţia din Ucraina, unde Rusia duce o ofensivă din 24 februarie, Putin informându-l pe omologul său finlandez despre ”stadiul discuţiilor ruso-ucrainene, practic suspendate de Kiev, care nu manifestă niciun interes pentru un dialog constructiv şi serios”, potrivit aceleiaşi surse

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite