Preşedintele Iohannis a semnat decretul de decorare a Simonei Halep cu Ordinul Naţional ”Steaua României”. Ceremonia va avea loc marți, la Palatul Cotroceni

26 iulie 2019, 13:15

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, președintele Klaus Iohannis i-a conferit Simonei Halep această distincţie în semn de „înaltă apreciere şi recunoaştere pentru câştigarea Trofeului de Tenis de la Wimbledon, pentru rezultatele sportive excepţionale obţinute de-a lungul carierei, pentru desăvârşirea poziţiei în rândul celor mai bune jucătoare ale lumii, precum şi pentru talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba afirmării sportului românesc pe plan internaţional şi popularizării acestuia în rândul tinerilor, fiind un simbol al tinerei generaţii de sportivi”.

Ceremonia de decorare va avea loc marţi, la ora 12.00, la Palatul Cotroceni.

Simona Halep a scris istorie anul acesta, pe 13 iulie, când a devenit prima jucătoare de tenis din România câștigătoare la  Wimbeldon, unul dintre cele patru turnee de Mare Șlem ale anului.

(w500) Președint

Românca a reușit performanța uluitoare după după ce a învins-o în finală cu 6-2, 6-2 pe Serena Williams, considerată cea mai bună jucătoare de tenis din toate timpurile, în 55 de minute de joc.

Românca a obținut astfel al doilea titlu de Grand Slam din carieră, după cel de la Roland Garros din 2018.

(w500) Simona Hal

Turneul de tenis de la Wimbledon este cel mai vechi și mai prestigios dintre cele patru turnee de Mare Șlem (turneele de prim rang din circuitele de tenis masculin, ATP si feminin, WTA). Prima ediție a avut loc în 1877. Este singurul dintre cele patru care se desfășoară pe aceeași suprafață ca la început, iarba. Este găzduit de All England Lawn Tennis and Croquet Club din Londra, în Marea Britanie.

Este al treilea ca ordine pe parcursul anului, după Australian Open și Roland Garros.

(w500) Simona Hal

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite