Preşedintele Iohannis apreciază disponibilitatea BERD de a sprijini implementarea mai multor reforme în cadrul PNRR

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis
27 februarie 2023, 22:10

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a exprimat aprecierea pentru activitatea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în ţara noastră, salutând îndeosebi sprijinul oferit sectorului privat, printr-o gamă vastă de instrumente de finanţare şi asistenţă tehnică.

Citește și Klaus Iohannis, la Forumul Grupului BEI: În fața incertitudinii actuale, pentru a evita un decalaj de investiții și inovare, Uniunea Europeană trebuie să rămână o destinație atractivă

De asemenea, el a punctat rolul esenţial al BERD în finanţarea investiţiilor şi la nivel administrativ local, inclusiv pentru stimularea absorbţiei fondurilor europene, apreciind suportul oferit de BERD în dezvoltarea pieţei de capital din România.

Preşedintele Iohannis a apreciat disponibilitatea BERD de a sprijini implementarea mai multor reforme structurale în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, salutând iniţiativa unei implicări complementare a Băncii şi a altor instituţii financiare internaţionale în ceea ce priveşte implementarea programului InvestEU.

La rândul său, preşedintele BERD a evidenţiat importanţa interconectării energetice şi de transport în plan regional, apreciind potenţialul deosebit pe care România îl are din perspectiva diversificării şi securităţii energetice.

Preşedintele Iohannis a reiterat, cu referire la subiectul securităţii energetice în regiune, importanţa consolidării acesteia, precizând că ţara noastră sprijină identificarea de alternative la importurile ruseşti de combustibili fosili, prin dezvoltarea infrastructurii şi a producţiei interne de energie şi prin valorificarea potenţialului intern al gazelor naturale. În contextul tranziţiei climatice, România susţine ferm menţinerea rolului gazelor naturale şi al energiei nucleare, inclusiv din perspectiva consolidării competitivităţii economice a Uniunii în plan global, arată Administraţia Prezidenţială.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite