- Profundele mutații geostrategice de la granițele noastre ne impulsionează pentru o cooperare și mai strânsă.
Preşedintele Klaus Iohannis, în vizită oficială la Sofia. ”Am semnat documentul care consemnează ridicarea nivelului relației dintre România și Bulgaria la nivel de Parteneriat Strategic”
Cei doi preşedinţi au avut convorbiri tete-a-tete şi oficiale. Ulterior, cei doi înalţi oficiali au semnat Declaraţia privind Parteneriatul Strategic şi au susținut declaraţii comune de presă.
Klaus Iohannis declarații:
– Îmi face plăcere să mă aflu la Sofia, la invitația domnului Președinte Radev, căruia îi mulțumesc pentru primirea deosebit de călduroasă.
– Vizita de astăzi reprezintă un moment-cheie pentru relațiile bilaterale. Împreună cu Președintele Radev am semnat documentul care consemnează ridicarea nivelului relației dintre România și Bulgaria la nivel de Parteneriat Strategic.
– Acest demers arată profunzimea legăturilor noastre pe toate dimensiunile și răspunde necesității adaptării modului în care conlucrăm, ca vecini și parteneri, la realitățile complexe și la provocările cu care se confruntă regiunea noastră.
– Profundele mutații geostrategice de la granițele noastre, cu consecințe asupra regiunii extinse a Mării Negre, mai ales în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ne impulsionează să conștientizăm necesitatea unei cooperări și mai strânse.
-Am convingerea că acest nou cadru de cooperare va duce la materializarea unor noi proiecte de interes bilateral și regional, inclusiv în dosare de interes comun în cadrul Uniunii Europene, al NATO și al altor foruri internaționale.
– Am convenit că statele noastre trebuie să urmărească cu prioritate acele domenii care corespund intereselor noastre strategice, pentru a ne asigura reziliența, dezvoltarea economică și, foarte important, securitatea.
– Împreună cu Președintele Radev am evidențiat schimburile comerciale consistente pe care le avem. În primele zece luni ale anului trecut acestea au înregistrat aproximativ 10 miliarde de euro.
– Vom acționa împreună pentru o mai bună valorificare a potențialului de cooperare economică și sectorială, precum și pentru diversificarea cooperării în sectoare precum dezvoltarea regională și digitalizarea.
– Indiscutabil, România și Bulgaria au nevoie de mai multă conectivitate. Din discuțiile noastre, a rezultat dorința comună de a utiliza noul cadru partenerial pentru avansarea și finalizarea unor proiecte majore în domeniul conectivității, în special în materie de infrastructură de transport și navigabilitate pe Dunăre și, respectiv, energie.
– În context, am subliniat importanța continuării dialogului dintre autoritățile noastre în vederea avansării mai rapide în implementarea proiectului european FAST DANUBE, având în vedere rolul pe care asigurarea navigabilității pe Dunăre îl are pentru ambele țări și efectele pozitive multiplicate pe care le poate genera, dar și a proiectelor de infrastructură.
– Oamenii constituie fundamentul pe care dezvoltăm relațiile dintre state, iar ca țări vecine, rolul de punte între societățile noastre jucat de românii din Bulgaria și de bulgarii din România este cu atât mai puternic.
– În acest sens, suntem interesați să continuăm dialogul în privința asigurării depline a condițiilor pentru exprimarea identității lor culturale, lingvistice și religioase.
– În planul agendei europene, am abordat, bineînțeles, obiectivul comun al țărilor noastre cu privire la avansarea procesului de aderare la spaţiul Schengen. Am convenit să continuăm activ demersurile pentru a asigura adoptarea, în acest an, a Deciziei de aderare pentru cele două ţări.
– România și Bulgaria sunt pregătite pentru aderare – am dovedit-o prin acțiunile noastre – și acționează responsabil cele două state pentru protejarea spațiului Schengen.
– În plus, chiar dacă extinderea nu este legată de migrația ilegală de la frontierele externe, noi ne-am exprimat disponibilitatea de a fi parte a soluțiilor pentru gestionarea acestei provocări.
– Recunoaștem problemele cu care se confruntă unele dintre statele membre, dar rezolvarea acestora se face în mod constructiv și prin dialog deschis, ca parte a abordării europene. Măsurile adoptate la ultimul Consiliu European sunt pași importanți în această direcție.
– Am abordat, totodată, în cadrul discuțiilor de astăzi și politica de extindere a Uniunii Europene, care trebuie să continue și să se bazeze pe principiul propriilor merite. Astfel, am reiterat sprijinul României pentru avansarea extinderii Uniunii atât în privința Balcanilor de Vest, cât și în privința partenerilor noștri estici.
– Am evidențiat, în mod deosebit, sprijinul pe care România l-a acordat și va continua să îl acorde pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova și al Ucrainei. De asemenea, vreau să subliniez importanța susținerii ferme de către Uniunea Europeană și partenerii noștri a stabilității și a rezilienței Republicii Moldova în fața provocărilor securitare cu care se confruntă. Contăm și pe sprijinul Bulgariei în acest sens.
– Referitor la provocările de pe piața energiei, am accentuat importanța coordonării în plan european, în special în ceea ce privește securitatea aprovizionării și consolidarea independenței energetice.
– Totodată, am agreat să intensificăm cooperarea noastră bilaterală în vederea identificării de noi oportunități în contextul tranziției energetice, cu accent pe domeniul energiei verzi.
– Am avut și un schimb consistent de opinii cu privire la agresiunea rusă împotriva Ucrainei. România este hotărâtă să continue sprijinul multidimensional substanțial și complex pe care îl acordă Ucrainei și care va continua atât timp cât va fi nevoie.
– Tot în contextul evoluțiilor actuale de securitate, am subliniat că Bulgaria este un aliat-cheie al României în NATO și un partener esențial la Marea Neagră. Am discutat cu domnul Președinte Radev despre intensificarea cooperării bilaterale în domeniul securității.
– În luna iulie ne vom întâlni la Vilnius pentru a evalua implementarea deciziilor adoptate la Madrid privind postura Aliată și pentru a agrea măsuri suplimentare relevante care să întărească securitatea Aliată și mai ales a Aliaților de pe Flancul Estic, cu accent pe Marea Neagră.
– Așadar, am convenit astăzi cu Președintele Radev că trebuie să lucrăm mai mult și mai bine împreună în scopul menținerii securității și a stabilității la Marea Neagră, care este de interes strategic pentru întreaga Alianță.
– România și Bulgaria, noi indeplinim toate condițiile aquis-ului Schengen. Schengen este un spațiul al liberei crculații, este un drept al cetățeanului european de la circula liber. Migrația ilegală este cu totul altceva se refera la intrarea ilegală in spațiul european. Aceste doua chestiuni sunt amestecate de unii politicieni.
Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în Bulgaria, a fost primit, miercuri, la Sofia, de omologul Rumen Radev.
Ceremonia primirii oficiale a avut loc în Piaţa „Sf. Alexandru Nevski” din Sofia.
Din delegaţia şefului statului fac parte ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan, Cosmin Marinescu şi Delia Dinu.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vizita are loc în continuarea dialogului susţinut la nivel înalt dintre România şi Bulgaria, atât în ceea ce priveşte cooperarea bilaterală, cât şi în plan european şi euroatlantic, având în vedere mai ales provocările de securitate generate de războiul din Ucraina.
Punctul central al vizitei va fi ridicarea relaţiei româno-bulgare la nivel de Parteneriat strategic, prin semnarea de către cei doi preşedinţi a unei declaraţii comune în acest scop.
„Parteneriatul strategic este rezultatul interesului reciproc al României şi Bulgariei, ca state vecine şi prietene, de intensificare a cooperării în numeroase domenii de interes comun şi stabileşte direcţiile de dezvoltare viitoare a cooperării româno-bulgare”, arată Administraţia Prezidenţială.
Declaraţia de parteneriat strategic prevede intensificarea dialogului politic bilateral, încurajarea schimburilor economice şi a cooperării transfrontaliere, îmbunătăţirea conectivităţii şi a infrastructurii dintre cele două ţări, promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării, asigurarea securităţii energetice, promovarea energiei verzi.
De asemenea, documentul se referă la cooperarea în domeniul afacerilor europene, precum şi la colaborarea întărită în domeniile apărării şi securităţii, în contextul dificultăţilor numeroase provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a asigura susţinerea în continuare a Kievului, întărirea Flancului estic al NATO şi restabilirea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre.
Printre subiectele de pe agenda de discuţii a celor doi şefi de stat se află dezvoltarea schimburilor economice şi a investiţiilor, analizarea stadiului proiectelor transfrontaliere dedicate îmbunătăţirii infrastructurii fluviale şi rutiere, precum şi avansarea proiectelor în domeniul energetic, menite să crească independenţa şi securitatea energetică a celor două ţări.
Preşedintele Iohannis şi omologul său bulgar vor discuta şi despre obiectivul comun al aderării la spaţiul Schengen şi vor reconfirma hotărârea fermă de a continua demersurile în vederea adoptării unei decizii pozitive în cursul acestui an, se menţionează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Cei doi şefi de stat vor aborda şi aspecte legate de combaterea migraţiei ilegale şi protejarea mai eficientă a frontierelor externe ale Uniunii Europene, pornind de la deciziile adoptate la Consiliul European din februarie.
Războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi consecinţele acestuia, alături de sprijinul susţinut pentru Ucraina şi Republica Moldova se vor afla pe agenda celor doi lideri. De asemenea, va fi abordat stadiul pregătirii Summitului NATO de la Vilnius.