Preşedintele statului Belarus, Aleksandr Lukaşenko, susţine că a avut coronavirus, dar a fost asimptomatic

Aleksandr Lukaşenko
Aleksandr Lukaşenko
28 iulie 2020, 18:48

„Astăzi vă întâlniţi cu un om care a reuşit să supravieţuiască coronavirusului pe picioare. Doctorii au ajuns ieri la această concluzie. Asimptomatic”, a declarat Lukaşenko în cadrul unei întâlniri cu responsabili militari.

Liderul belarus (65 de ani) a rezistat apelurilor de a impune măsuri de izolare sau de a închide frontierele pentru a limita răspândirea pandemiei de COVID-19 în statul est-european.

El a respins de altfel de la început temerile referitoare la pandemie drept o „psihoză” şi a recomandat remedii precum consumul de vodcă sau sauna pentru combaterea coronavirusului.

Până marţi, în Belarus, o ţară de 9,5 milioane de locuitori, au fost înregistrate 67.366 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 543 au fost mortale, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Nemulţumirea faţă de modul în care preşedintele ţării a gestionat pandemia de COVID-19 a declanşat proteste împotriva lui Lukaşenko înaintea alegerilor de pe 9 august, notează Reuters.

(sursa: Agerpres)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite