Preşedintele Volodimir Zelenski s-a adresat cetățenilor ruși: Mai bine vă predaţi armatei ucrainene decât să fiţi ucişi!
25 Septembrie 2022, 08:40 (actualizat 25 Septembrie 2022, 10:35)
(actualizat 25 Septembrie 2022, 10:35) | Știrile TVR

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat direct cetăţenilor ruşi sâmbătă seara, spunându-le că preşedintele lor îşi trimite cu bună ştiinţă "cetăţenii la moarte", transmite AFP.

"Puterea rusă înţelege perfect că îşi trimite cetăţenii la moarte", a spus preşedintele Zelenski în limba rusă, cerând forţelor Moscovei să se predea."Veţi fi trataţi într-un mod civilizat... nimeni nu va şti care sunt circumstanţele predării voastre", a declarat şeful statului ucrainean la doar câteva ore după ce Rusia a adoptat o lege care înăspreşte pedepsele pentru predarea voluntară şi dezertare.

Este mai bine să refuzi apelul la serviciu militar decât să mori pe pământ străin ca un criminal de război, a mai afirmat Volodimir Zelenski în mesajul video, potrivit dpa.

Este pentru a doua oară în această săptămână când preşedintele Ucrainei se adresează în limba rusă cetăţenilor din statul vecin.