Prima Casă devine „Noua Casă” și va avea plafoane mai mari pentru locuințe noi. Avansul rămâne 5%

11 iulie 2020, 21:54

Programul „Prima Casă” se va numi „Noua Casă” și va avea plafoane de două ori mai mari pentru achiziția de locuințe noi.

Avansul rămâne 5%. Modificarea vine în contextul în care majoritatea locuințelor vândute prin „Prima Casă” au fost în imobile vechi. Astfel, nu a fost stimulat suficient sectorul construcțiilor.

Pentru locuințele vechi, creditul maxim rămâne 70.000 de euro, iar suma garantată va fi de cel mult 50%. Constructorii au așteptări mari de la „Noua Casă”.

Ar fi a doua schimbare a programului Prima Casă de la începutul anului. În primăvară, Parlamentul a votat o lege prin care programul a devenit unul social, cu limita de venituri pentru beneficiari. Dar legea nu se aplică pentru că nu are norme și nici buget.

Modificarea programului vine și în contextul în care locuințele s-au scumpit de la începutul anului.

În România prețul locuințelor a crescut cu 3,3% în primul trimestru al anului. Scumpirea este peste media europeană de 1,2%, arată statisticile Uniunii Europene.

Programul „Noua Casă” ar urma să fie adoptat în următoarea ședință de Guvern. Ordonanță de urgență va ajunge însă în Parlament, unde nu e exclus să fie modificată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă