Primăria Braşov deschide încă un centru de vaccinare împotriva COVID-19 într-un mall

Vaccinare împotriva coronavirusului
Vaccinare împotriva coronavirusului
8 noiembrie 2021, 11:20

Noul centru va funcţiona în Coresi Shopping Resort, în prezent mai fiind deschise alte şapte existente în municipiu, două de către municipalitate, unul la Spitalul Militar şi alte patru în unităţi medicale private.

Punctul de imunizare contra COVID-19 din Cartier Coresi va funcţiona în spaţiul fostului studio Radio Coresi aflat în Coresi Shopping Resort, turnul cu ceas, (lângă Starbucks), programul fiind luni-vineri 12,00 – 20,00, iar sâmbătă şi duminică: 10,00 – 20,00.

În cadrul acestuia vor fi disponibile serurile Pfizer şi Johnson & Johnson.

Vaccinarea se poate face aici fără programare, în baza actului de identitate.

„Tot mai mulţi braşoveni au luat decizia să se vaccineze, de exemplu, în luna septembrie, am avut peste 8.000 de vaccinuri efectuate în municipiu, iar în luna octombrie am ajuns la aproape 44.000. Având în vedere numărul mare, precum şi timpii de aşteptare de la centrele de vaccinare, am redeschis, în luna octombrie, două centre de vaccinare, la Căminul pentru persoane vârstnice, cu patru fluxuri, şi la Sala Sporturilor, cu trei fluxuri. Având în vedere că, în continuare, există centre unde braşovenii sunt nevoiţi să aştepte pentru a se imuniza, am luat decizia, împreună cu DSP şi cu sprijinul Coresi Shopping Resort, să deschidem, astăzi, un centru chiar în cadrul mall-ului”, a precizat, potrivit unei informări transmisă de Primăria Braşov, viceprimarul Flavia Boghiu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite