Ministrul Sănătății a mers la spitalul mobil de la Leţcani, unde sunt internați primii pacienți. Spitalul are 30 de paturi pentru cazurile medii
16 Octombrie 2020, 14:18
(actualizat 16 Octombrie 2020, 14:45)

Primii pacienţi cu COVID-19 sunt internaţi la spitalul mobil de la Leţcani, din judeţul Iaşi. Unitatea primește, deocamdată, doar pacienți cu forme ușoare și medii. Și ministrul Sănătății a fost azi acolo.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a venit azi special la Iași, pentru a face o evaluare a spitalului mobil COVID-19  de la Lețcani. A verificat dacă este personal și dacă sunt paturi suficiente.

Spitalul a fost inaugurat oficial pe 7 septembrie, dar primul pacient ajunge aici abia acum.

Nelu Tătaru: "Noi, ca sistem medical, ne extindem. Am solicitat spitalelor să pregătească și 10 la sută din paturile de la terapie intensivă din spitalele non-covid. Am solicitat spitalelor să pregătească și 15 la sută din paturile pentru terapie obișnuită din spitalele non-covid. Ne extindem. Dar, haideți să ne gândim în acest moment că suntem același corp medical de 7 luni de zile, facem aceeași muncă, ne întindem la maxim. Dar, în același timp, să ne gândim că există și pacienți cu patologie non-covid. Haideți să avem grijă și de ei. "