Primii pași pentru lărgirea autostrăzilor la trei benzi pe sens. Studiile de fezabilitate ar urma să fie gata într-un an și jumătate

5 martie 2023, 19:27

Autostrada București-Pitești e tot mai aglomerată. Zilnic, pe A1, circulă peste 40.000 de mașini, mai mult decât capacitatea proiectată. Compania de drumuri are în plan să lărgească șoseaua la 3 benzi pe sens. Pentru început, a scos la licitație realizarea expertizei tehnice și a studiului de fezabilitate.

Compania de drumuri are în plan să lărgească la trei benzi pe sens și sectorul „București-Fundulea” al Autostrăzii Soarelului. Dar și un tronson din A3, „București-Ploiești”. Oficialii CNAIR se așteaptă ca traficul în zona Capitalei să crească și mai mult, după ce vor fi gata autostrăzile „Sibiu-Pitești” și „Ploiești-Pașcani”. Pentru lărgirea A2 și A3, mai întâi vor fi realizate studii de fezabilitate.

Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere: Toate cele trei autostrăzi care fac joncţiunea în jurul Bucureştiului, A1, A2 şi A3 vor aduce o încărcătură suplimentară faţă de ce este acum. Este nevoie să ne gândim de pe acum la creşterea capacităţii, adică la lărgirea la trei benzi pe sens a fiecărei autostrăzi.

În prezent, singura autostrada din țară care are 3 benzi pe sens este A3, pe un tronson de 20 de km., între București și Moara Vlăsiei. Acum, Compania de Drumuri vrea să lărgească la 3 benzi pe sens încă un tronson de 30 de kilometri, între Moara Vlăsiei și Dumbrava.

Lărgirea autostrăzilor e așteptată mai ales de transportatori, care pierd timp și bani în trafic. Iar ambuteiajele sunt tot mai dese, în condițiile în care mulți bucureșteni s-au mutat în zona metropolitană și fac naveta în oraș.

Radu Dinescu, secretar general, Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România: Traficul care este lângă oraș are niște valori fantastice. Imediat ce ieși din oraș vedem 150.000 de vehicule pe zi. Dacă sunt foarte multe turisme traficul va fi foarte aglomerat și atunci e foarte important și pentru zona de transport de mărfuri să existe capacitate suficientă.

Blocajele nu vor dispărea dacă drumurile adiacente nu vor fi, la rândul lor, lărgite, spun reprezentații asociațiilor care militează pentru dezvoltarea infrastructurii.

Alexandru Vîlvoi, membru fondator, Asociaţia România Fără Gropi: Cerem cel puțin pentru București-Pitești, care este foarte aglomerat, să se gândească Compania de Drumuri cum să-l facă cu trei benzi pe sens, evident și la descărarea de la cele două capete. Astfel încât tu ai 3 benzi până în centura capitalei, dar acolo ai blocat totul.

Studiile de fezabilitate ar urma să fie gata într-un an și jumătate. Apoi, compania de drumuri va scoate la licitație proiectarea și execuția lucrărilor. Și estimează că șoselele vor fi lărgite la 3 benzi în 2028, când ar urma să fie gata și autostrada „Pitești-Sibiu”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă