Primul antiviral pentru Covid, disponibil în curând și în România. Molnupiravir poate să scadă la jumătate riscul de deces sau de spitalizare
10 Noiembrie 2021, 17:47 (actualizat 10 Noiembrie 2021, 18:50)
(actualizat 10 Noiembrie 2021, 18:50) | Știrile TVR

Primul antiviral sub formă de pastile, creat special pentru formele uşoare şi medii de COVID, a intrat în evaluare de urgenţă la Agenţia Europeană pentru Medicamente. Ministerul Sănătății de la noi a început demersurile pentru ca bolnavii să-l primească imediat ce va fi disponibil.

Studiile pe pacienţi cu SARS-CoV-2, care au cel puţin un factor de risc pentru forme severe, au arătat că Molnupiravir poate să scadă la jumătate riscul de deces sau de spitalizare. Aceasta, dacă este luat imediat după un test COVID pozitiv și până la 5 zile de la debutul simptomelor.

Dr. Adrian Marinescu, medic infecţionist, director medical, Institutul "Matei Balş": "Împiedică intrarea virusului la nivelul celulelor şi complicaţiile care, în general, apar, după cum bine ştim, după ziua a cincea sau chiar după o săptămână. E un tratament eficient la debutul bolii, ceea ce înseamnă că ar fi bine cât mai repede, în momentul în care apare simptomatologia, să pot să-l folosesc”.

Marea Britanie este primul stat din lume care a aprobat antiviralul. În SUA, o decizie este aşteptată luna aceasta. Între timp, şi Agenţia Europeană pentru Medicamente a început evaluarea Molnupinavir pentru utilizarea în regim de urgenţă, în contextul creşterii numărului de infectări şi de decese în Europa. Agenţia vrea să susţină autorităţile naţionale care ar putea decide să fie utilizată terapia înainte de autorizaţia oficială de punere pe piață.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: ”Noi suntem în contact permanent şi facem tot ceea ce ţine de noi şi ceea ce se poate face în momentul de faţă pentru că atunci când vă fi disponibil, şi România să poată să beneficieze.  Am făcut deja demersurile iniţiale”.

Heather Papowitz, expert OMS detaşat în România: „Ajută la reducerea formelor severe de boală şi a deceselor, dar vaccinarea previne aceste lucruri. Vaccinarea este în continuare prioritatea pentru a preveni boala. E însă bine să avem opţiuni suplimentare de tratament”.

Potrivit unor surse Reuters, Agenția Europeană va da undă verde, săptămâna aceasta, şi pentru două terapii cu anticorpi monoclonali, folosite deja pentru pacienții COVID cu risc de forme severe. Cocktailul de anticorpi se administrează injectabil. În cazul Molnupinavir, sunt pastile care se iau 5 zile.

„Acest tratament, fiind administrat pe cale orală, poate fi administrat de către medicul de familie sau de către un alt medic care prescrie pacientului în regim de ambulator sau pacient care e consultat şi rămâne la domiciliu. (...) Cred că este un element extrem de important care ar putea să facă diferenţa în viitorul apropiat”, a explicat medicul Adrian Marinescu.

Şi Pfizer are în studii clinice pastile antivirale speciale pentru infecția cu SARS-CoV-2. De la începutul pandemiei, singurul antiviral aprobat pentru COVID de Agenţia Europeană este Remdesivir, care iniţial avea altă indicaţie, dar s-a constatat că e util şi pentru SARS-CoV-2.