În autobiografia sa, Spare, care va fi lansată săptămâna viitoare, Ducele de Sussex a explicat că a consumat cocaină când avea 17 ani, „pentru a se simți diferit”.
În autobiografia sa, Spare, care va fi lansată săptămâna viitoare, Ducele de Sussex a explicat că a consumat cocaină când avea 17 ani, „pentru a se simți diferit”.
„Desigur că luam cocaină în acel moment. (...) La cineva acasă, într-un weekend de vânătoare, mi s-a oferit o linie și de atunci am mai consumat.Nu a fost foarte distractiv și nu m-a făcut să mă simt deosebit de fericit așa cum părea să se întâmple altora, dar m-a făcut să mă simt diferit și acesta a fost obiectivul meu principal. Să simt. Să fiu diferit”, scrie Harry, conform publicației The Guardian, care a intrat în posesia unei copii a cărții.
„Eram un tânăr de 17 ani, dispus să încerc aproape orice ar schimba ordinea prestabilită”, mai spune Ducele de Sussex.
Este cea mai recentă dintr-o serie de dezvăluiri din carte. Un alt moment relatat de Harry este acela când ar fi fost agresat fizic de fratele său, William, în timpul unei dispute aprinse despre soția sa, Meghan.
De asemenea, Harry susține că William și Prințesa de Wales au fost cei care l-au încurajat să poarte o uniformă nazistă la o petrecere în 2005 și apoi au râs în hohote când au văzut-o.
Palatul Kensington și Palatul Buckingham au refuzat să comenteze afirmațiile scurse din cartea lui Harry, care au apărut cu cinci zile înainte ca memoriile să fie publicate.
Tot în carte, Harry mărturisește că Regele Charles i-a implorat pe el și pe William, în timpul unei întâlniri tensionate după înmormântarea ducelui de Edinburgh: „Vă rog, băieți, nu-mi transformați ultimii ani într-o mizerie.”