Șapte persoane suspectate de organizarea destabilizărilor în masă la protestele de la Chișinău, în arest preventiv

14 martie 2023, 10:58

Cei șapte sunt acuzați de afiliere la un grup criminal organizat.

Ei au fost prinși alături de alte 18 persoane, înaintea manifestațiilor de duminica trecută.

Atunci, șefii Poliției Naționale au anunțat că au destructurat o rețea coordonată de la Moscova, care ar fi urmărit să destabilizeze situația din țară.

Duminică, șeful Inspectoratului General de Poliție Viorel Cernăuțeanu, a anunțat în cadrul unui briefing de presă că 25 de persoane au fost escortate la IGP, 7 dintre acestea fiind reținute pentru că urmau să asigure acțiunile de instruire în vederea destabilizării ordinii publice la protestele organizate de Partidul Șor.

„Servicii specializate din Federația Rusă sunt implicate în acțiuni de destabilizare în R. Moldova în timpul protestelor, inclusiv pentru ziua de astăzi. Agentul nostru sub acoperire a intrat în contact direct cu persoana din Federația Rusă, care se prezenta sub pseudonimul Mayan Sandu, care dirija acțiunile cu altă persoană cu cetătenie a Republicii Moldova și a Federației Ruse, dar cu domiciliu în Federația Rusă. Acesta urma să asigure acțiunile de instruire în vederea destabilizării ordinii publice”, a declarat Cernăuțeanu.

„Persoanele comunică foarte clar cu anumite forte din opoziție din R. Moldova, care vor asigura în caz de necessitate, avocați, suport. Persoanele respective erau racolate din rândul persoanelor cu antecedente penale și din rândul sportivilor. În cadrul acțiunilor de ieri ale forțelor de ordine, au fost conduse la inspectoratul Național de Investigații 25 de persoane. Marea majoritate conlucrează cu forțele de ordine, 7 dintre aceștia fiind retinuți ca lideri ai grupărilor criminale”, a mai precizat Cernăuțeanu.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite