Producții agricole mai mici și prețuri mai mari din cauza crizei din sectorul energetic

Producții agricole mai mici și prețuri mai mari
Producții agricole mai mici și prețuri mai mari
1 noiembrie 2021, 19:01

În campania agricolă, fermierii au fost nevoiți să cumpere îngrășăminte chimice chiar și la preț dublu față de toamna trecută.

Fabricile au ridicat prețurile ca urmare a scumpirii gazelor naturale.

Și cheltuielile cu motorina au crescut semnificativ. Litrul celui mai ieftin sortiment a depășit 6 lei și 20 de bani, față de 4 lei și 50 de bani, cât costa în medie în noiembrie 2020. Așa că mulți fermieri au semănat suprafețe mai mici.

Fermierii sunt îngrijorați și că vor primi cu întârziere ajutorul de 1,57 lei pe litrul de motorină care trebuie acordat pentru lucrările agricole din trimestrul III. Ar fi necesară o rectificare bugetară pe care nu o poate face însă actualul Guvern cu puteri reduse.

Analiștii avertizează că o recoltă mai mică la primăvară se va regăsi în prețuri și mai mari la raft.

Pentru a-i sprijini pe fermieri, Ministerul Agriculturii vrea să încheie și plățile directe la hectar.

După 18 octombrie, s-au plătit subvenții de peste 740 de milioane de euro, pentru 71% dintre beneficiari, arată datele instituției.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă