Profesorul Florin Colceag: “Şcoala de la noi s-a dovedit aproape inutilă zeci de ani, pentru că elevii au reţinut cinci la sută din cunoştinţe. Nu au fost dezvoltate talentul şi abilităţile fiecăruia”
26 Octombrie 2020, 13:55
(actualizat 26 Octombrie 2020, 15:14)

Dacă nu ştii cumva cine este profesorul Florin Colceag, referinţele descoperite pe internet sunt numeroase. Un crochiu l-ar surprinde ca fiind profesorul exemplar, de-a dreptul personaj de roman, care descătuşează energiile, talentul copiilor şi al adolescenţilor, mai cu seamă în rândul celor supradotaţi. Implicat în numeroase proiecte, dincolo de profesie, găseşti o privire caldă şi o inimă generoasă, o personalitate incomodă prin rostirea unor adevăruri de care mulţi se feresc.

Domnule profesor, ce ne facem cu învăţământul, astăzi supus unor chingi care îl atacă fundamental, după 30 de ani în care sistemul de educaţie din România s-a confruntat cu bătălii pe care le-a pierdut succesiv?

Oamenii se simt atât de fragili în momentul actual încât caută tot timpul vinovaţi. Dar vinovaţi suntem toţi.

Şcoala de la noi s-a dovedit că a fost aproape inutilă zeci de ani, pentru că elevii au reţinut cinci la sută din cunoştinţe. Nu au fost dezvoltate talentul şi abilităţile fiecăruia. Nu au fost obişnuiţi să gândească. Au fost dezumanizaţi. De curând am propus un proiect de lege a educaţiei care se află pe site-ul Camerei Deputaţilor aşteptând să intre în dezbatere publică.

Să spunem că vom fi în situaţia de a ne găsi într-un cadru legislativ mai bun. Ce ne facem dacă profesorii nu mai sunt în ţară, pentru că ştim bine ce exod a fost după ‘90?

Mă aduceţi în realitatea cotidiană. Cum îi facem pe profesori să devină buni, cu adevărat îndrumători de suflete şi de minţi, nu doar să pedepsească dacă elevii nu învaţă? Asta este o tehnică didactică, iar răspunsul îl avem în sistemul de învăţământ din Singapore, unde regăsim cel mai bun învăţământ din lume. Dar adaptarea profesorilor noştri ar fi foarte anevoiasă în faţa unei astfel de curricule. Dascălii din Singapore creează lecţiile conform acesteia, nu urmărind manualele, ci particularizând totul în funcţie de copii.

Ştiţi când s-ar schimba complet totul? Atunci când cei mai buni dintre absolvenţi ar fi recrutaţi pentru învăţământ, preţuiţi şi nu daţi la coada listei, salarizaţi cum li se cuvine.

Credeţi că este posibil?

Da, dar este este necesară implementarea unui proiect în acest sens, iar implementarea să fie făcută de nişte oameni care cunosc cu adevărat ceea ce spun şi nu de nişte amatori. O restructurare totală trebuie să se întâmple peste tot, nu doar în educaţie. Ne uităm acum în mediul politico-social. Educaţia s-a prăpădit pentru că a fost politizată. Au fost puşi directori şi inspectori de partidul de guvernământ ş.a. Atunci, cei care aveau competenţe, au fost daţi la o parte. La fel cum medicii au fost trimişi afară din ţară. Totul a fost gândit şi dorit să fie aşa.

Avem modele occidentale de educaţie la care ne închinăm. Dar în Occident, alternativa privată presupune costuri foarte mari, iar învăţământul de stat nu cultivă vârfurile, ci le uniformizează. Credeţi că schimbarea va veni mai întâi în Occident, iar apoi şi la noi, sau credeţi că mai este în acest popor o sămânţă latentă de eroism care va ieşi la un moment dat la iveală şi va schimba tot?

Ca să se schimbe ceva trebuie să existe proiectele de educare. S-au realizat proiectele Arca ce vizează copiii de nivel gimnazial şi liceal, urmărind gestionarea problemelor mari din educaţie şi aducerea copiilor supradotaţi acolo unde se pot manifesta şi dezvolta.

În această perioadă lucrez la un alt proiect, dedicat copiilor cu inteligenţă medie şi superioară şi are patru direcţii: direcţia socială, direcţia psihologică, de etică şi mediu, de tehnologie. Este o muncă extrem de complexă. Copiilor trebuie să li se formeze personalitatea, principiile şi valorile culturale, sufleteşti, nu doar traseul profesional.

Sunteţi adeptul valorilor tradiţionale?

Noi avem rădăcini pe care dacă le ignorăm, rămânem ca un copac fără rădăcini.

Ne aflăm în momentul în care ne-am cam pierdut aceste rădăcini. Multe mame citesc această stufoasă literatură de parenting pentru că nu au răspunsuri la întrebări. Este un clivaj între generaţii, între părinţii veniţi de la ţară şi generaţia cu rădăcini în asfalt, între cei care au suportat 40 ani de comunism şi cei care suportă o democraţie dâmboviţeană fără repere.

Pentru oamenii cu rădăcini în asfalt, avem în ţară trei francize, una care lucrează cu părinţii copiilor mici, o alta pentru copiii care au capacităţi de calcul mental şi o alta, pentru elevii care au depăşit vârsta mică şi se încadrează în vârsta preadolescenţei. Avem seminţele pentru educarea părinţilor care într-adevăr trebuie să depăşească tarele moştenite din vechime. Noi trebuie să fim conştienţi că suntem a patra generaţie de mutanţi: prima a apărut după război, pentru că frica războiului a adus o teamă ce a permis manipularea, a doua generaţie de mutanţi a apărut în anii ‘75-‘80, toată lumea se temea de un război atomic şi apoi a fost generaţia în care fiecare se temea de toată lumea, în anii comunismului, urmată de generaţia internetului în care factorul mutagen a fost în primul rând ruperea de natură. Iată că şi acum ne confruntăm cu o altă mare frică, un marasm, în care soluţia ar fi să ne unim ca să schimbăm lucrurile. Cât mai este timp! Pentru că natura dă semne evidente de nerăbdare, câtă vreme o schilodim şi îi micşorăm valoarea.

Cum poţi să fereşti un copil de factorul mutagen al internetului?

Duceţi-l la ţară. Duceţi-l în natură.

Dar când se întorc din natură, intră într-o şcoală unde văd colegi care stau numai cu ochii în telefon.

Dacă sunt profesori şi directori care fac rezistenţă, nu îi lasă. Curajul trebuie să fie în fiecare om, trebuie doar dezgropat, trebuie luată atitudine. Nu trebuie să acceptăm să fim conduşi de oameni care vor să acţioneze pentru noi, altminteri oameni cu biografii lamentabile. Nu suntem animale de turmă. Asta este obligaţia noastră faţă de cei care ne urmează, faţă de copiii noştri.

Autor: Lucia Toader