Proiect de lege privind obligativitatea certificatului digital COVID pentru personalul medical

28 septembrie 2021, 10:59

„Ieri, Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională proiectul de lege privind obligativitatea certificatului digital UE pentru personalul medical, respectiv pentru personal din IGSU şi Inspectoratul General de Aviaţie şi pentru personal din laboratoarele medicale. Este o măsură necesară în această perioadă . Este o măsură care se aplică pe perioada stării de alertă, un proiect legislativ care va fi introdus în Guvern şi cu care Guvernul se va prezenta în Parlament. (…) Proiectul de lege prevede, în cazul în care persoana respectivă nu este vaccinată şi nici nu a trecut prin boală, că trebuie să prezinte conducătorului unităţii, respectiv unităţii medicale, fie că vorbim de public, fie că vorbim de privat, trebuie să prezinte aceste teste. Testele se fac pe cheltuiala proprie. Statul pune la dispoziţie în mod gratuit vaccinul. Există această posibilitate”, a spus ministrul interimar.

Cseke Attila a subliniat că persoanelor din sistemul medical care nu sunt vaccinate, nu au trecut prin boală şi nu se testează li se vor suspenda contractele individuale de muncă timp de 30 de zile, apoi ar urma încetarea contractelor de muncă.

„În cazul în care nu se prezintă (certificatul digital – n.r.) – avem de-a face cu o persoană din sistemul medical care nu este vaccinată, nu a trecut prin boală şi nu se testează – va fi suspendat contractul individual de muncă, respectiv după 30 de zile de la suspendare poate avea loc şi încetarea contractului de muncă. De asemenea, proiectul de lege prevede şi sancţiuni care se aplică conducătorului unităţii sanitare în cazul în care nu respectă prevederile acestei legi”, a adăugat ministrul.

70% dintre medicii din unităţile sanitare din România sunt vaccinaţi anti-COVID, a precizat politicianul. Sursa: Agerpres

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite