Proteste în SUA după decizia Curții Supreme privind avortul. Biden a catalogat decizia drept o tragică eroare, în timp ce republicanii au salutat-o ca pe o victorie

25 iunie 2022, 13:16

Toate marile orașe americane sunt în fierbere și zeci de mii de oameni au ieșit în stradă după ce Curtea Supremă a decis că dreptul la avort nu este constituțional. S-a eliminat astfel după aproape 50 de ani un drept consfințit tot printr-o hotărâre a Curții Supreme din 1973. În opinia președintelui Biden decizia dă America înapoi cu 150 de ani.

În urmă acestei hotărâri fiecare stat individual va decide cum reglementează avorturile. Șeful statului i-a încurajat pe americani să voteze în noiembrie pentru ca în congres și în legislativele locale să fie o majoritate democrată. Republicanii sunt cei care susțin decizia Curții Supreme și au salutat-o.
Imediat după ce hotărârea a fost publicată 7 state conduse de republicani au activat legi care interzic avortul, iar potrivit estimărilor aproape jumătate din statele americane vor face același lucru în perioada următoare. De cealaltă parte, administrațiile conduse de democrați fac front comun pentru protejarea femeilor.
Decizia din SUA fost criticată și de lideri ai lumii, inclusiv președintele Macron și premierii Canadei și Marii Britanii.
Un sondaj recent arată că 61% dintre americani susțin dreptul la avort în timp ce restul consideră că acesta ar trebui interzis în aproape toate cazurile. O diferență radicală de opinie care divizează societatea americană și va genera noi convulsii sociale, deja fiind anunțate noi proteste uriașe.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite