Proteste violente și greve în Franța. Sindicatele sunt nemulțumite de reforma sistemului de pensii

7 martie 2023, 13:20

La Paris și la Nantes s-au înregistrat tensiuni între forțele de ordine și persoane violente infiltrate printre manifestanții care cer în stradă retragerea proiectului de reformare a sistemului de pensii.

Forțele de ordine au intervenit de câteva ori cu gaze lacrimogene pentru restabilirea ordinii. Mai multe persoane au fost interpelate.

În „marțea neagră”, sindicatele franceze au trecut la o „viteză superioară» în relația cu executivul. Sunt în stradă pentru a șasea zi de mobilizare peste tot în Franța.

La Paris, Nantes, Marsilia, Nisa, Orleans, Bayonne și multe alte localități se cere retragerea proiectului de lege care prevede creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Rafinăriile au oprit livrările de carburanți către stațiile de benzină, iar multe din sensurile giratorii sunt blocate.

Circulația feroviară și transportul în comun parizian sunt perturbate.

Sunt trenuri, autobuze și tramvaie anulate, iar metroul circulă cu dificultate pe cele mai multe linii. Traficul aerian este, de asemenea, perturbat. În multe sectoare de activitate problemele vor continua și în zilele următoare. În tot acest timp, legea se discută în Senat.

ACTUALIZARE Au fost câteva incidente între forțele de ordine și persoane violente, îmbrăcate în negru și purtând cagule, care s-au amestecat printre manifestanți au i-au provocat pe jandarmi și pe polițiști, au spart vitrine, au distrus mobilier urban și au incendiat mașini și coșuri de gunoi, a transmis Mihaela Antoche pentru Ora de Știri. Forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene.

 

 

Sindicatele din rafinării au oprit livrările de carburanți către stațiile de benzină, iar multe din sensurile giratorii sunt blocate de mașinile de mare tonaj care nu pot circula prin aceste puncte.

Gunoierii s-au alăturat și ei grevei în cea de șasea zi de mobilizare sindicală. Elevii, studenții și personalul didactic protestează în multe licee și universități. La Universitatea din Rennes, intrarea a fost blocată în aceasta dimineață cu mese și scaune.

Circulația feroviară și transportul în comun parizian sunt perturbate. Sunt trenuri, autobuze și tramvaie anulate iar metroul circulă cu dificultate. Pe cele mai multe linii. Aeroporturile Orly și Charles de Gaulles, cele două mari porți aeriene din Paris, au anunțat zboruri anulate și întârzieri.

Mă afectează greva, s-au schimbat toate orele de plecare, multe trenuri au fost anulate. ştiu că e pentru o cauză bună, dar…, se plânge un francez.

 

 

Mă afectează, trebuie să ajung şi eu la lucru, că toată lumea. Nu-mi place să fiu stresat pe drum. Dar e important, e foarte important, pentru că e vorba despre pensiile noastre, pentru pensie muncim toată viaţa. Nu sunt printre protestatari, dar îi susţin, spune o altă persoană.

Legea de reformare a sistemului de pensii se discută marți în Senat. Cele două mari nemulțumiri ale sindicatelor rămân creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani și majorarea perioadei de cotizare.

Guvernul nu vrea să dea un pas înapoi iar sindicatele spun că vor continua să protesteze și să blocheze Franța

O Franţă paralizată „este evident o situaţie nefavorabilă pentru concetăţenii noştri şi primii penalizaţi, când au loc greve, sunt francezii cu venituri modeste”, a arătat luni seara premierul Elisabeth Borne, care a apărat o reformă destinată să asigure perenitatea „unuia dintre pilonii modelului nostru social”, transmite Agerpres.

Secretarul general al sindicatului CFDT, Laurent Berger, a prognozat o „zi de mobilizare extrem de puternică” şi a făcut un apel către preşedintele Emmanuel Macron „să nu rămână surd”.

În data de 31 ianuarie, sindicatele susţin că au strâns peste 2,5 milioane de manifestanţi în toată ţara (în timp ce autorităţile susţin că au fost doar 1,27 milioane).

A şasea zi de proteste naţionale

La rândul său, sindicatul Solidaires mizează pe un „tsunami social” care va convinge Guvernul să dea înapoi cu privire la principala măsură a proiectului de reformă, majorarea vârstei legale de pensionare de la 62, până la 64 de ani.

Toate sondajele arată că majoritatea francezilor se opun majorării vârstei de pensionare, chiar dacă recunosc că până la urmă va fi pusă în practică.

Cea de-a şasea zi de proteste naţionale va marca şi debutul grevelor prelungite în mai multe sectoare, de la transporturi şi până la rafinării şi energie, comerţ sau salubritate.

Compania feroviară SNCF şi companiile de transport din regiunea Parisului se aşteaptă la un trafic perturbat marţi dar şi miercuri.

În aer, Direcţia generală a aviaţiei civile (DGAC) a cerut companiilor să diminueze cu 20% până la 30% programul de zbor în zilele de marţi şi miercuri.

Transportatorii rutieri s-au alăturat protestelor, unii încă de duminică seara. În învăţâmânt, cel mai mare sindicat din ciclul primar, Snuipp-FSU, estimează că peste 60%” din învăţători vor intra în grevă şi „câteva mii de şcoli” vor fi închise marţi. De asemenea, aproximativ 20 de universităţi urmează a fi blocate.

În sectorul energiei, secretarul general de la CGT Energie, Sébastien Ménesplier, a avertizat că urmează o „săptămână neagră”, cu scăderi ale producţiei, în special de energie nucleară. Trei din patru terminale care permit importul de gaze naturale lichefiate în Franţa au fost oprite pentru şapte zile, a anunţat luni seara sindicatul CGT Elengy.

Pe parcursul acestei săptămâni, marcată şi de alte mobilizări, precum grevele feministe din 8 martie, Ziua internaţională a drepturilor femei, mobilizarea tinerilor joi, grevă naţională pentru climă vineri, vor avea loc şi dezbaterile din Senat, cu privire la reforma sistemului de pensii, care ar urma să se încheie vineri.

Guvernul francez mizează pe adoptarea în Senat a reformei până duminică şi are de gând ca în data de 16 martie să supună la vot legea în cele două camere ale Parlamentului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite