Proteste violente în Italia față de restricțiile impuse de autorități

27 octombrie 2020, 08:09

Decretul privind închiderea restaurantelor şi barurilor la ora 18.00 a stârnit proteste violente în noaptea de luni spre marți. Sute de oameni au ieşit în stradă la Milano, Trieste, Ferrara, Torino, Napoli şi Palermo pentru a cere guvernului condus de premierul Giuseppe Conte ridicarea restricţiilor privind activităţile din domeniul HoReCa.

În cele şase oraşe s-au înregistrat tensiuni între forţele de ordine şi manifestanţi.

Patru persoane au fost reţinute după ce au aruncat cu petarde şi sticle molotov în forţele de ordine.

Un poliţist a fost rănit la Milano în timpul protestelor. La Torino, manifestanţii au spart vitrinele magazinelor Gucci, Hermes, Geox şi Apple, pe care le-au jefuit.

Locuitorii din Napoli au ieșit în stradă pentru a patra oară, consecutiv. Oamenii se împotrivesc carantinei regionale care îi obligă să stea în casă între orele 23 şi 5 dimineaţa.

Tot ca parte din noile restricții, se închid cinematografele si sălile de sport, în multe regiuni sunt interdicții de circulație pe timpul nopții, iar liceele si universitățile si-au mutat 75% dintre cursuri online.

Noile măsuri sunt in vigoare timp de 30 de zile, până pe 24 noiembrie.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite