PSD: Creșterea pensiilor și a alocațiilor devin măsuri anti-criză, în lipsa oricărui plan de relansare a guvernării PNL

Guvernul României
Guvernul României
7 iunie 2020, 11:30

„Creşterea pensiilor şi a alocaţiilor pentru copii devin măsuri anti-criză în lipsa oricărui plan de relansare a guvernării PNL rămasă la mentalitatea austerităţii lui Băsescu-Boc. În criza COVID-19, guvernele lumii au trimis bani direct populaţiei: cec-uri prin poştă, alocaţii suplimentare pentru copii, venit minim garantat pentru cei mai săraci. România lui Orbannis n-a făcut mai nimic”, se arată într-un comunicat postat, duminică, pe contul de Facebook al PSD.

Conform sursei citate, dublarea alocaţiilor pentru copii şi majorarea pensiilor ar putea ajuta milioane de români „să treacă de criză”, în contextul în care nu sunt luate măsuri de relansare economică. De asemenea, mare parte din acei bani s-ar întoarce în economie, salvând sute de mii de locuri de muncă, iar sume importante ar ajunge înapoi în buget, sub formă de impozite şi taxe.

„Contabilul anacronic Cîţu n-a aflat cum până şi adepţii austerităţii europene din 2009 spun acum că, pentru a trece de această criză, bani lichizi trebuie să ajungă rapid la oameni şi companii. Fiindcă azi totul s-a schimbat. În România însă s-au schimbat, din păcate, doar nişte nume – Băsescu cu Iohannis, Boc cu Orban”, se mai afirmă în postare.

 

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite