PSD îl propune pentru funcția de premier pe Alexandru Rafila. Ciolacu: E cazul ca președintele României să recunoască faptul că a pierdut aceste alegeri

Marcel Ciolacu
Marcel Ciolacu
10 decembrie 2020, 18:19

Ciolacu a spus că ședința Consiliului Politic Național a stabilit joi ca Alexandru Rafila să fie propus luni pentru funcția de premier, în cadrul consultărilor de la Cotroceni.

„După ce am văzut în situația de urgență, imagini cum în biroul primului-ministrului se fuma și se consuma alcool fără respectarea regulilor, acum Ludovic Orban ne-a povestit cum în biroul președintelui se stabilea primul-ministru nu după criterii profesioniste, ci pe bilețele, într-un mod total superficial”, spune Ciolacu.

Acesta adaugă că PSD vine cu o propunere de premier „decentă, valoroasă, recunoscută atât pe plan național, cât și internațional”, în condițiile în care în România sunt 200 de decese pe zi din cauza pandemiei.

„Am văzut și propunerea PNL și agreată de președintele Iohannis în persoana domnului Cîțu, groparul economiei românești, dar presupun că criteriile care au cântărit cel mai mult a fost să fie om de partid și obedient președintelui. E cazul ca președintele României să recunoască faptul că a pierdut aceste alegeri, PNL și USR să recunoască faptul că au pierdut aceste alegeri și să nu transformăm această perioad într-o ciolaniadă și în discuții sterile”, spune lideerul PSD.

Acesta adaugă că variantele cele mai corecte în acest moment sunt fie un guvern minoritar PSD, condus de Alexandru Rafila, fie un guvern de uniune națională, în care premierul să fie propus de partidul care a câștigat alegerile.

Medicul Alexandru Rafila a fost votat de Consiliul Politic Naţional pentru a fi propus de social-democraţi la funcţia de premier.

„Am supus la vot propunerea ca luni să mergem la Cotroceni cu profesorul Alexandru Rafila, propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru. (…) Cel mai corect din partea preşedintelui Iohannis este să accepte un guvern minoritar condus de domnul Rafila, ori un guvern de uniune naţională”, a spus preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că luni, la consultările de la Palatul Cotroceni, Rafila nu va putea să fie prezent pentru că este în continuare izolat la domiciliu.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite