Purtătoarea de cuvânt a ministerului de Externe rus, despre incidentul de la Ambasada Rusiei: Este un fapt monstruos, o crimă, nu un simplu incident
06 Aprilie 2022, 20:53 (actualizat 06 Aprilie 2022, 21:04)
(actualizat 06 Aprilie 2022, 21:04) | Știrile TVR

Moscova a calificat incidentul de la București, în care un șofer a intrat cu autoturismul în poarta ambasadei Rusiei, drept "monstruos". Purtătoarea de cuvânt a ministerului de externe nu a inclus această reacție în prezentarea briefingului săptămânal, dar a răspuns la o întrebare a ziaristului de la Ria Novosti. Liviu Iurea a transmis în direct de la Moscova.

"Este un fapt monstruos, o crimă și nu un simplu incident, pentru că a fost pusă în pericol securitatea misiunii diplomatice", a spus Maria Zakharova.

Referindu-se la autorul incidentului, Zakharova a spus că "omul a avut o soartă grea". A făcut o aluzie la faptul că, de ani de zile, se desfășoară în presa din România "o campanie deșănțată, o propagandă anti-rusească nebunească", iar oamenii "nu au un psihic de fier".

Incidentul de azi dimineață, sugerează oficialul de la Moscova, poate fi considerat și ca un rezultat al campaniei anti-rusești, care îi face pe oameni inclusiv să se sinucidă.

Fostul președinte al Asociației TATA, Bogdan Drăghici, confruntat cu acuzații de abuz sexual asupra fiicei vitrege, a intrat cu maşina în poarta Ambasadei şi s-a sinucis. Autoturismul a luat foc. Drăghici fusese condamnat la 15 ani de închisoare.

Oficialii Ambasadei au reacționat la câteva ore după incident și au afirmat că a fost un act influenţat de ceea ce ei numesc "explozia" de isterie anti-rusă legată de provocarea regizată din orașul Bucha, unde au fost descoperite atrocități inimaginabile, după retragerea armatei ruse.