Putin evocă riscul unei "catastrofe de mare anvergură" la centrala de la Zaporojie, într-o discuție prin telefon cu președintele Franței, Emmanuel Macron
19 August 2022, 17:37 (actualizat 19 August 2022, 20:23)
(actualizat 19 August 2022, 20:23) | Știrile TVR

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său francez, Emmanuel Macron, au avut vineri o convorbire telefonică despre situaţia din Ucraina, a anunţat Kremlinul, potrivit Reuters şi AFP.

Conform versiunii prezentate de preşedinţia rusă asupra desfăşurării acestei discuţii, preşedintele Putin a spus că bombardarea centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, aflată sub controlul trupelor ruse - atacuri pentru care a acuzat din nou Kievul, care la rândul său acuză Moscova -, creează riscul unei ''catastrofe de mare anvergură care ar putea conduce la contaminarea radioactivă a unor vaste teritorii''.

Cei doi preşedinţi au convenit asupra necesităţii ca o echipă a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să fie trimisă la centrală, mai menţionează Kremlinul.

VEZI și O vizită a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică la centrala de la Zaporojie, cel mai probabil la începutul lunii septembrie, potrivit Moscovei

Tot conform preşedinţiei ruse, Putin i s-a plâns lui Macron despre menţinerea obstacolelor în calea exportului de produse alimentare şi îngrăşăminte ruseşti pe piaţa internaţională, în pofida acordului semnat la Istanbul, ce a permis deblocarea exporturilor de cereale ucrainene prin Marea Neagră, înţelegere care de asemenea prevede reluarea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti.

VEZI și Erdogan avertizează asupra pericolului unui ''nou Cernobîl'' în Ucraina, iar Guterres susține că ”avarierea centralei de la Zaporojie este o sinucidere”

Sursa: Agerpres