Putin ordonă Rusiei să înceapă vaccinările în masă împotriva COVID-19

Vladimir Putin
Vladimir Putin
2 decembrie 2020, 17:09

Rusia va produce 2 milioane de doze de vaccin în următoarele zile, a spus Putin, potrivit Reuters.

„Să începem odată treaba”, i-a spus Putin vicepremierului Tatiana Golikova, şefa Comandamentului operativ de luptă împotriva coronavirusului.

Rusia susținea că vaccinul său, „Sputnik V”, este eficient în 92% din cazuri împotriva COVID-19, conform rezultatelor intermediare.

Golikova a declarat că vaccinarea în masă ar putea începe voluntar din decembrie.

Cu 2.347.401 infecții, Rusia are al patrulea cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 din lume, după Statele Unite, India și Brazilia. De asemenea, Rusia a înregistrat 41.053 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei.

Autoritățile din Sankt Petersburg, care au raportat miercuri 3.684 noi infecții, au ordonat închiderea barurilor și restaurantelor din 30 decembrie până în 3 ianuarie, pentru a combate creșterea cazurilor. Muzeele, teatrele și sălile de concert ar urma să fie închise în orașul cu peste 5 milioane de oameni pe durata sărbătorilor de Anul Nou al Rusiei, în perioada 30 decembrie – 10 ianuarie.

 

Sursa: Mediafax

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite