Radar Geopolitic | Rusia a intrat în stare de război. Este pericolul la adresa României în creștere?

25 septembrie 2022, 12:46

Rusia va mobiliza 300.000 de rezerviști pentru a întări efectivele sale din Ucraina, potrivit ministrului apărării Serghei Șoigu.

Declarațiile lui Putin au fost condamnate de aliații occidentali ai Kievului, între care România. Iar miniştrii de externe din Uniunea Europeană s-au reunit de urgență la New York, pentru a discuta problema crizei din Ucraina după anunţul preşedintelui rus.

Biletele de avion la cursele aeriene de la Moscova către Turcia, Georgia și Armenia, destinații care permit rușilor să între fără viză, s-au epuizat în câteva ore de la anunțul lui Vladimir Puțîn. Iar biletele spre Dubai sau Belgrad au prețuri amețitoare, de peste 15.000 de dolari.

Au fost proteste în zeci de orașe din Rusia față de mobilizarea parțială anunțată. De mâine, ar urma să se desfășoare referendumuri în cele 4 regiuni ocupate de ruși în Ucraina. Liderii occcidentali au caracterizat aceste consultări organizate de Vladimir Puțin drept fictive, fără legitimitate, o parodie. Preşedintele Ucrainei consideră că nouă strategie a Moscovei elimină orice posibilitate de dialog. Președintele Zelensky a cerut în plenul adunării ONU ca Rusia să fie pedepsită așa cum se cuvine pentru războiul de agresiune.

Iulian Chifu, consilier de stat în cadrul cancelariei prim ministrului României, specializat în relații internaționale, securitate și afaceri strategice face, alături de Loara Ştefănescu, jurnalist senior TVR., o analiză despre evoluțiile războiului din Ucraina, implicațiile sale internaționale, precum și poziția României.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite