Raed Arafat: Nu se închide Bucureștiul. Asta este o măsură extremă care s-ar lua doar dacă am avea o răspândire a COVID 19 care nu poate fi controlată

11 martie 2020, 21:03

Nu se închide Bucureștiul, cel puțin eu n-am participat la o ședință în care s-a zis că închidem Bucureștiul. Scenariul în care s-ar închide:  Trebuie să fie o situație foarte foarte serioasă. Ce înseamnă să închidem Bucureștiul? Înseamnă că oamenii nu mai merg la muncă, stau acasă, li se asigură să meargă să ia alimente, li se asigură să meargă să ia apă, la rând iese câte unul – cum a făcut China la un moment dat. Nimeni n-a fost închis cu cheia și i s-a zis: Stai acasă și nu ne interesează. Nu.  Asta este o măsură extremă care s-ar lua dacă avem o răspândire care nu poate fi controlată„, a declarat Raed Arafat.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a afirmat că, personal, nu și-a făcut stocuri de alimente și nu sfătuiește populația să facă acest lucru.

„Eu am luat ce iau de regulă. Mă duc o dată pe săptămână și iau pentru săptămâna respectivă. Sub nicio formă nu mi-am schimbat obiceiurile, n-am mers să umplu  două cărucioare să le bag în mașină. […] Asta este, de fapt, ce duce la o problemă. […]  Mărfurile vin în continuare, chiar dacă s-au limitat anumite curse, anumite călătorii. Chiar dacă se întâmplă ca o zonă să fie izolată, să fie carantinată, mâncarea va exista. Și, așa cum au făcut și în China, și cum fac acum italienii – iese cineva din casă, merge să cumpere, se întoarce. Dacă este cineva fără posibilități este ajutat. Ce va crea criză, de fapt, este că dacă merge o parte din populație și își umple mașina cu conserve cu mâncare, atunci într-adevăr se creează o criză a mâncării și a apei pentru că unii au luat cantități imense și alții n-au ajuns să ia”, a arătat Arafat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite