Război în Ucraina, ziua 168 | Forțele armate ucrainene au avariat podul Kakhovka din regiunea Herson, una dintre rutele de transport ale ruşilor din teritoriile ocupate temporar

10 august 2022, 06:57

ACTUALIZARE 20.30 Ucraina evită intrarea în incapacitate de plată după ce a obţinut amânarea plăţii unor datorii externe. Creditorii externi ai Ucrainei au acceptat cererea acesteia de a îngheţa timp de doi ani plăţi în contul unor obligaţiuni internaţionale în valoare de circa 20 de miliarde de dolari, modalitate prin care guvernul de la Kiev evită intrarea în incapacitate de plată.

ACTUALIZARE 20.18 Estonia a raportat miercuri încălcarea spaţiului său aerian de către un elicopter rus. Elicopterul, un model Mi-8, a intrat fără permisiune în spaţiul aerian al Estoniei în seara zilei de 9 august, au anunţat forţele armate estoniene. Ministerul de Externe de la Tallinn l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în legătură cu acest incident şi i-a prezentat o notă de protest.

ACTUALIZARE 19.15 Ucraina a cerut miercuri Uniunii Europene și țărilor G7 să nu mai elibereze vize cetățenilor ruși.

„Rușii susțin în mod covârșitor războiul împotriva Ucrainei. Ei trebuie să fie privați de dreptul de a trece frontierele internaționale până când învață să LE respecte”, a scris ministrul de externe Dmitro Kuleba pe Twitter.

ACTUALIZARE 18.25 Exporturile ucrainene de cereale pe Marea Neagră se desfășoară normal. Potrivit datelor oficiale, Ucraina a exportat luna trecută 2,66 milioane de tone de produse agricole, cu 22% mai mult decât în iunie.

ACTUALIZARE 18.17 China a numit Statele Unite „principalul instigator” al crizei din Ucraina, transmite Reuters.

Într-un interviu acordat agenției de știri de stat ruse TASS, publicat miercuri, ambasadorul Chinei la Moscova, Zhang Hanhui, a acuzat Washingtonul că pune Rusia la colț cu extinderi repetate ale alianței NATO și sprijin pentru forțele care încearcă să alinieze  Ucraina mai degrabă la Uniunea Europeană, decât la Moscova.

ACTUALIZARE 17.31  Danemarca va trimite instructori militari în Marea Britanie pentru a antrena soldaţi ucraineni, dar are în vedere și să pregătească ofiţeri ucraineni în Danemarca, a anunţat ministrul Apărării Morten Bodskov, într-un interviu publicat de cotidianul Jyllands-Posten, transmite Reuters.

Interviul precede o conferinţă care se va desfășura joi la Copenhaga, unde miniştrii Apărării britanic, danez şi ucrainean vor discuta despre sprijinul pe termen lung pentru Ucraina.

ACTUALIZARE 16.49 Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, devenită celebră după ce a întrerupt jurnalul TV al unui post de stat rus cu un afiş împotriva ofensivei în Ucraina, a fost arestată miercuri şi este investigată pentru ”discreditarea” armatei ruse şi ”difuzarea de informaţii false” despre aceasta, a anunţat avocatul său, potrivit AFP.

Anchetatorii urmează să decidă dacă Marina Ovsiannikova, mamă a doi copii minori, va fi plasată în arest preventiv sau va rămâne în libertate în aşteptarea procesului.

ACTUALIZARE 16.30 Forțele armate ale Ucrainei au lovit şi avariat podul Kakhovka din regiunea Herson, ocupată de ruşi, a anunţat Comandamentul Operațional Pivden, potrivit Ukrainska Pravda.

 

 

Podul de la hidrocentrala Kakhovka este una dintre rutele de transport ale ruşilor din teritoriile ocupate temporar din regiunea Herson.

ACTUALIZARE 16.00  Grupul G7 a acuzat miercuri Moscova că „pune în pericol” regiunea ucraineană din jurul centralei nucleare Zaporojie, ocupată de trupele ruseşti, şi cere restituirea centralei Ucrainei.

„Solicităm ca Rusia să predea imediat proprietarului său suveran legitim, Ucraina, controlul total al centralei nucleare de la Zaporojie”, scrie G7 într-un comunicat publicat de Germania, care asigură preşedinţia grupului. „Controlul continuu al Rusiei este acela care pune în pericol regiunea”, dă asigurări grupul.

ACTUALIYARE 14.40  Autoritățile ruse au percheziționat casa fostei jurnaliste la televiziunea de stat Marina Ovsiannikova, care a demisionat în primăvară după un protest în direct la televiziune față de războiul Moscovei în Ucraina, transmite The Guardian.

Împotriva jurnalistei a fost deschis și un dosar penal,  sub acuzația de răspândire a informațiilor false despre forțele armate ruse, a anunțat avocatul ei pe rețelele de socializare.

După invazia rusă în Ucraina lansată în 24 februarie, în Rusia a fost adoptată o lege care pedepsește declarațiile împotriva armatei, iar dosarul penal deschis împotriva jurnalistei s-a făcut în baza acestei legi, potrivit avocatului Dmitri Zakhvatov. Potrivit Associated Press, dacă va fi găsită vinovată, Ovsiannikova riscă până la 15 ani de închisoare.

ACTUALIZARE 15.30 Uniunea Europeană discută conținutul celui de-al șaptelea pachet de sancțiuni împotriva Rusie, inclusiv problema vizelor Schengen, potrivit Nexta.

ACTUALIZARE 15.30  Rusia susţine, printr-o reacţie a Ministerului său de Externe miercuri, că Departamentul de Siguranţă şi Securitate al Secretariatului Naţiunilor Unite a blocat vizita unei delegaţii a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) la centrala nucleară din Zaporojie , Ucraina.

Purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, , citată de agenţia oficială de presă TASS, a calificat miercuri drept ”iresponsabilă” decizia Departamentului de Siguranţă şi Securitate al Secretariatului Naţiunilor Unite de a anula o vizită a misiunii AIEA la centrala nucleară Zaporojie, considerând că acest lucru a dat undă verde Kievului să înceapă bombardarea obiectivului.

ACTUALIZARE 15.20 Patru rachete rusești au lovit miercuri dimineața un sat de la marginea de sud a orașului Zaporojie al Ucrainei, ucigând o femeie de 52 de ani care a fost găsită sub dărâmături, a declarat guvernatorul regional.

„Patru clădiri au fost total distruse. Câteva zeci de case au rămas fără ferestre și acoperișuri”, a scris guvernatorul Oleksandr Starukh pe Telegram.

Furnizarea de energie electrică și gaz a satului Kushuhum a fost, de asemenea, întreruptă, a adăugat el.

ACTUALIZARE 15.20 Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a anunțat că România a donat Republicii Moldova un milion de pastile de iodură de potasiu, “cantitate conform cu solicitarea lor”.

Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova a anunţat că a asigurat disponibilitatea în țară a iodurii de potasiu: „În urma discuțiilor purtate de ministrul sănătății al Republicii Moldova, Ala Nemerenco, cu omologul său din România, Alexandru Rafila, statul vecin a donat țării noastre peste un milion de pastile de iodură de potasiu”.

ACTUALIZARE 14.10 Într-un apelul interceptat în luna martie un ofițer rus ordona uciderea civililor. În conversația interceptată, ofițerul rus Anton Struev ordona unui subordonat să ucidă civili în districtul Brovari, regiunea Kiev, potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), transmite The Kyiv International. Procurorii ucraineni îl acuză de crime de război.

ACTUALIZARE 13.55 Armata Ucrainei a respins o ofensivă rusă în Veterinarne și Udi în regiunea Harkov, lângă graniță, a anunțat Statul Major al Ucrainei. De asemenea, a mai spus că forțele ruse s-au retras după ce au înaintat în apropiere de Lovoluhanske, Spirne, Volodimirivka, Yakovlivka, Striapivka și Soledar în regiunea Donețk. O ofensivă rusă a fost respinsă și lângă Mineralne, Spartak și Avdiivka, a adăugat Statul Major.

ACTUALIZARE 13.30 Per Wästberg, cofondatorul Amnesty International demisionează. El și-a exprimat astfel dezacordul faţă de raportul prezentat pe 4 august, care acuza forțele Kievului că pun în pericol civilii prin faptul că s-au instalat în clădiri rezidențiale, școli și spitale.

„Sunt membru de aproape șaizeci de ani. Cu inima grea, eu, având în vedere declarațiile Amnesty despre războiul din Ucraina, pun capăt unui angajament lung și plin de satisfacții”, a declarat Per Wästberg. Amnesty

 

 

Evenimentele ultimelor 24 de ore:

  • Ruşii vor racorda centrala nucleară de la Zaporojie la Crimeea, anexată de Moscova în 2014, potrivit operatorului ucrainean Energoatom. „Pentru a face acest lucru trebuie mai întâi să deteriorați liniile electrice ale centralei conectate la sistemul energetic ucrainean. Din 7 până în 9 august, rușii au avariat deja trei linii electrice. În acest moment, fabrica funcționează cu o singură linie de producție, ceea ce este un mod de lucru extrem de periculos”, a declarat președintele Energoatom, Petro Kotin, pentru televiziunea ucraineană.
  • Șeful companiei nucleare de stat a Ucrainei a avertizat cu privire la riscurile „foarte mari” în urma bombardamentelor de la centrala nucleară și a spus că este vital ca Ucraina să recâștige controlul asupra instalației. Șeful Energoatom, Petro Kotin, a declarat pentru Reuters că bombardamentul rusesc de săptămâna trecută a deteriorat trei linii care leagă uzina la rețeaua ucraineană și că Rusia a vrut să conecteze instalația la rețeaua sa.
  • Ruşii susțin că a doborât trei avioane ucrainene și că au distrus sistemele antiaeriene furnizate de Germania.
  • O bază aeriană rusă aflată în spatele liniei frontului din Crimeea a fost avariată. O persoană a murit. Ministerul regional al Sănătății din Crimeea a declarat că 13 persoane au fost rănite în urma exploziilor de la aeroportul din Novofedorivka. Armata ucraineană susține că a distrus nouă avioane rusești în ultimele 24 de ore. Nu a precizat locațiile.
  • Volodimir Zelenski, în discursul său, nu a spus cine s-a aflat în spatele atacurilor, ci a promis că va „elibera” Crimeea: „Acest război împotriva Ucrainei și împotriva întregii Europe libere a început cu Crimeea și trebuie să se încheie cu Crimeea – cu eliberarea ei.” Un consilier al președintelui, Mihail Podoliak, a declarat că Ucraina nu își asumă responsabilitatea pentru explozii, sugerând că ar fi putut fi implicați partizani.
  • Autoproclamata Republică Populară Donețk a declarat că în ultimele 24 de ore două persoane au fost ucise și 25 de civili au fost răniți pe teritoriul pe care pretinde că îl controlează.
  • Cel puțin 13 persoane au fost ucise peste noapte în urma bombardamentelor din Dnipropetrovsk. Guvernatorul regional Valentin Reznichenko a declarat că peste 20 de clădiri au fost avariate. Serviciul de urgență al Ucrainei a distribuit imagini care par să arate o școală din Marhanets avariată.
  • Vitali Kim, guvernatorul din Nikolaev, a declarat că, în urma bombardamentelor de miercuri dimineață, trei persoane, inclusiv o fată de 13 ani, au fost rănite.
  • Liderii Estoniei și Finlandei doresc ca țările europene să nu mai elibereze vize de turist cetățenilor ruși, spunând că nu ar trebui să poată merge în vacanțe în Europa în timp ce guvernul rus duce un război în Ucraina. Prim-ministrul estonian, Kaja Kallas, a scris marți pe Twitter că „vizitarea Europei este un privilegiu, nu un drept al omului” și că „a venit momentul să punem capăt turismului din Rusia acum”, a informat Associated Press.
  • Departamentul de Stat al SUA a aprobat o asistență în valoare de 89 de milioane de dolari pentru a ajuta Ucraina să echipeze și să antreneze 100 de echipe pentru curățarea minelor și munițiilor neexplodate.

ACTUALIZARE 12.04 Treisprezece civili au fost ucişi în noaptea de marţi spre miercuri în bombardamente ruseşti în districtele Nikopol şi Krivorojski din regiunea ucraineană Dnipropetrovsk (centru-est), a anunţat şeful administraţiei militare regionale ucrainene Valentin Reznicenko, citat de AFP, Reuters şi Ukrinform. Bombardamentele au avut loc nu departe de centrala nucleară din Zaporojie.

Doi răniţi au decedat din cauza rănilor, adăugându-se bilanţului de 11 morţi anunţat anterior de către guvernator pe Telegram.

Potrivit ultimului bilanţ, atacul din cursul nopţii a făcut de asemenea cel puţin 11 răniţi dintre care cinci sunt în stare gravă în această regiune relativ sigură, unde de obicei sunt evacuaţi civilii din Donbas, mai la est, epicentrul ofensivei ruse.

ACTUALIZARE 12.00 Premierul Nicolae Ciucă a declarat că, până în acest moment, Guvernul nu are date care să justifice îngrijorarea privind situaţia de la centrala nucleară de la Zaporojie din Ucraina, adăugând că autorităţile de la Bucureşti monitorizează permanent datele legate de mediu în acest caz.

ACTUALIZARE 11.30 Rusia a pierdut 42.800 de soldați în Ucraina începând cu 24 februarie, potrivit ultimului raport al Statului Major al Ucrainei. Rusia a mai pierdut și 1.832 tancuri, 4.086 vehicule de luptă blindate, 971 sisteme de artilerie, 261 sisteme de rachete cu lansare multiplă, 133 sisteme de apărare aeriană , 193 elicoptere, 232 avioane, 766 drone și 15 bărci.

ACTUALIZARE 11.25 UE și Marea Britanie nu mai cumpără cărbune rusesc, transmite Nexta.

Potrivit estimărilor Comisiei Europene, embargoul va afecta 25% din exporturile rusești de cărbune, în valoare de 8 miliarde de euro pe an.

ACTUALIZARE 09.00 În districtul Nikopol, din regiunea Dnipropetrovsk, armata rusă a ucis 11 persoane și a rănit 13. Mai multe au fost avariate. Până la o mie de oameni au rămas fără gaz, relatează administrația militară regională.

ACTUALIZARE 08.45 Rusia a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU în legătură cu bombardarea centralei nucleare Zaporojie, din Enerhodar. Ședința urmează să aibă loc în după-amiaza zilei de 11 august.

ACTUALIZARE 08.30 Forțele Armate ale Ucraine au primit 50 de vehicule blindate turcești Kirpi. Marinarii din două brigăzi folosesc deja aceste vehicule care asugură protecție împotriva minelor.

ACTUALIZARE 08.00 Peste 3.500 de persoane au părăsit deja regiunea Donețk în timpul evacuării obligatorii, relatează șeful administrației militare regionale Pavlo Kirilenko, citat de Nexta TV.

O bază aeriană rusă aflată în spatele liniei frontului din Crimeea a fost avariată de mai multe explozii puternice.  Cel puțin o persoană a fost ucisă. Nu este clar dacă a fost vizată de o rachetă ucraineană cu rază lungă de acțiune.

Explozii puternice şi o coloană masivă de fum negru din direcţia bazei aeriene ruseşti de la Novofedorivka, partea de vest a peninsulei Crimeea, au fost surprinse marți după-amiază în imagini distribuite pe rețelele de socializare.

În discursul său de noapte, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu a menționat cine s-a aflat în spatele atacurilor, dar a promis că va „elibera” Crimeea: „Acest război rusesc împotriva Ucrainei și împotriva întregii Europe libere a început cu Crimeea și trebuie să se încheie cu Crimeea – cu eliberarea ei.”

Consilierul prezidențial Mihail Podolyak a declarat că Ucraina nu își asumă responsabilitatea pentru explozii, sugerând că ar fi putut fi implicați partizani.

Șeful companiei nucleare de stat a Ucrainei a avertizat cu privire la riscurile „foarte mari” ale bombardamentelor la centrala nucleară Zaporojie, din sudul țării, și a spus că este vital ca Kievul să recâștige controlul asupra instalației la timp pentru iarnă. Șeful Energoatom, Petro Kotin, a declarat, într-un interviu acordat Reuters, că bombardamentul rusesc de săptămâna trecută a deteriorat trei linii care conectează centrala Zaporojie cu rețeaua de electricitate ucraineană și că Rusia a vrut să conecteze instalația la rețeaua proprie.

Forţele ruse care ocupă centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie se pregătesc să o racordeze la Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014, şi o avariază realizând această reorientare a producţiei de energie electrică, a avertizat marţi operatorul ucrainean Energoatom.

CITEȘTE ȘI: Letonia a cerut la CEDO să se alăture procedurii ucrainene împotriva Rusiei privitoare la încălcările drepturilor omului.

Departamentul de Stat al SUA a aprobat marţi un ajutor în valoare de 89 de milioane de dolari pentru deminarea Ucrainei, a declarat un oficial din cadrul instituţiei, citat de Reuters.

Forţele ruse instalează un sistem de apărare antiaeriană la centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, unde bombardamentele de care se acuză reciproc Moscova şi Kievul pot produce o catastrofă.

CITEȘTE ȘI: Comandant al forțelor speciale de elită ale lui Putin, ucis „undeva în Ucraina”. Este al 99-lea ofițer de rang înalt pierdut de Kremlin în războiul pe care Rusia l-a declanșat în țara vecină.

Liderii Estoniei și Finlandei doresc ca țările europene să nu mai elibereze vize de turist cetățenilor ruși, spunând că nu ar trebui să poată avea vacanțe în Europa în timp ce guvernul rus duce un război în Ucraina. Prim-ministrul estonian, Kaja Kallas, a scris marțim pe Twitter că „vizitarea Europei este un privilegiu, nu un drept al omului” și că „a venit momentul ca cetățenii Rusiei să nu mai poată practica turismul în Europa”, a informat Associated Press.

Numărul total de nave care transportă cereale care au părăsit porturile ucrainene în cadrul unui acord negociat de ONU pentru a atenua criza alimentară globală a ajuns acum la 12. Două nave care au plecat marți din Ucraina și  se îndreptă spre  Turcia.

Rusia a lansat un satelit iranian din Kazahstan, pe fondul îngrijorării că ar putea fi folosit de Moscova pentru supravegherea câmpurilor de luptă din Ucraina. Iranul a negat că satelitul Khayyam, care a fost plasat pe orbită cu o rachetă Soyuz lansată din cosmodromul Baikonur, ar putea fi vreodată sub controlul Rusiei. Dar Washington Post a citat doi oficiali americani care au relatat că Moscova a transmis Teheranului că „planifică să folosească satelitul timp de câteva luni sau mai mult, pentru a-și spori supravegherea asupra țintelor militare” în Ucraina.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Dmitri Medvedev

Dmitri Medvedev: Ucraina aparţine Rusiei

Atac aerian masiv lansat de Rusia asupra Ucrainei