Război în Ucraina, ziua 179 | Angajații guvernamentali din Kiev lucrează de acasă săptămâna viitoare, din cauza pericolului unor rachete rusești

21 august 2022, 07:48

ACTUALIZARE 22.06 Biden, Macron, Scholz şi Johnson îndeamnă la „reţinere” în privința centralei nucleare Zaporojie. Cei patru lideri au avut o convorbire telefonică.

Preşedinţii Joe Biden şi Emmaneul Macron, precum şi cancelarul federal Olaf Scholz şi premierul britanic Boris Johnson, care au discutat la telefon, au cerut de asemenea trimiterea „rapidă” la centrala Zaporojie a unei misiuni de inspectori din partea Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

ACTUALIZARE 21.00 Încă 4 vase au plecat duminică din porturile de la Marea Neagră, a anunțat ministrul turc al Apărării. În total, 31 de nave pline cu grâne au plecat din Ucraina în baza acordului încheiat la sfârșitul lunii iulie, sub egida ONU.

ACTUALIZARE 18.42 Cehii trimit bani în Ucraina în memoria invaziei din 1968.  Cetăţenii cehi trimit exact 1.968 de coroane (80 de dolari) în Ucraina, ca ajutor în războiul împotriva Rusiei şi pentru a comemora invazia în 1968 a Cehoslovaciei de către trupele conduse de sovietici, a anunţat duminică ambasada Ucrainei.

ACTUALIZARE 17.30 Angajaților guvernamentali din Kiev li s-a spus să lucreze de acasă săptămâna viitoare, din cauza temerilor că centrul orașului ar putea fi vizat de rachete rusești.

ACTUALIZARE 17.25 Fiica politologului și ideologului lui Putin Aleksandr Dughin, Daria Dughina a avut joi ultima apariție la televiziunea rusă de stat, cu un discurs anti-Occident din seria propagandistică obișnuită.

ACTUALIZARE 16.20 Papa Francisc s-a rugat din nou duminică pentru poporul ucrainean, despre care a spus că „suferă o imensă cruzime”, la finalul slujbei duminicale, ţinută în Piaţa Sf. Petru.

În mesajul de duminică, Suveranul Pontif a declarat că, „pentru a intra în proiectul de viaţă pe care Dumnezeu ni-l propune, este nevoie să limităm spaţiul egoismului, să reducem aroganţa şi autosuficienţa, să mai lăsăm din mândrie şi orgolii, să învingem lenea şi să riscăm să iubim, chiar dacă aceasta înseamnă crucea”.

ACTUALIZARE 16.13 Chiar dacă Vladimir Putin va cădea în cele din urmă,  structura de putere a Rusiei va da un alt Putin și apoi altul – potrivit scriitorului rus Mihail Șișkin, într-un articol din The Guardian.

ACTUALIZARE 15.14 Ucraina acuză Rusia că a lovit un hambar de grâne în Odesa, nu un depozit de muniţie, aşa cum susţine Moscova. Rusia a anunţat duminica aceasta că a distrus un depozit de muniţii ce conţinea rachete pentru sistemul american HIMARS în regiunea Odesa, în sud-estul Ucrainei, în timp ce Kievul afirmă că de fapt ruşii au lovit un hambar de grâne, transmite Reuters.

ACTUALIZARE 14.45 Un dispozitiv exploziv a fost plasat pe partea inferioară a mașinii, pe partea șoferului”, a spus Comitetul de Investigație al Rusiei într-un comunicatcu privire la atacul cu mașină capcană în care fiica politologului Aleksandr Dughin a murit. „Daria Dugina, care se afla la volan, a murit la fața locului.”

ACTUALIZARE 14.25 Ministerul rus al Apărării Serghei Șoigu a declarat că a distrus un depozit de muniție în regiunea Odesa, transmite Reuters. În depozit, s-ar fi aflat rachete pentru sisteme de rachete fabricate din SUA și alte sisteme antiaeriene fabricate în Occident.  Ministerul a mai spus că a distrus două obuziere M777 în poziții de luptă aflate în regiunea Herson și un depozit de combustibil din regiunea Zaporojie, în care s-ar fi aflat peste 100 de tone de motorină.

ACTUALIZARE 14.00 Rusia a lansat de trei ori rachete hipersonice Kinzhal (Pumnal) în timpul invaziei Ucrainei, a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu. Rachetele Kinzhal fac parte dintr-o serie de noi arme hipersonice despre care președintele Vladimir Putin a vorbit în 2018, într-un discurs. Putin a spus despre rachetele Kinzhal că ar putea lovi aproape orice punct din lume și ar putea evita un scut antirachetă construit de SUA.

Shoigu a spus la televiziunea de stat rusă că rachetele s-au dovedit eficiente în lovirea țintelor de mare valoare în toate cele trei ocazii, precizînd că sunt fără comparație și aproape imposibil de doborât în zbor.

ACTUALIZARE 13.45 Un consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski a precizat că Kievul nu este implicat în uciderea Dariei Dughina, fiica lui Aleksandr Dughin.

ACTUALIZARE 11.30 Doi ruși și un ucrainean au fost arestați în Albania în timpul unei operațiuni de spionaj întreprinse la o bază militară și o fabrică de arme din centrul Albaniei. Ministerul albanez al Apărării a declarat sâmbătă seara că unul dintre suspecți a încercat să atace paznicii cu un spray paralizant când a fost surprins făcând fotografii la fabrică. Prim-ministrul Albaniei a declarat că acesta este un caz asupra căruia planeză suspiciunea de„ spionaj”.

ACTUALIZARE 10.50 Ofensiva rusă continuă în forță în est cu noi bombardamente la Bakhmut, ultima redută ucraineană din Donbas, unde armata ridică baricade, iar voluntarii evacuează cât mai mulți oameni.

ACTUALIZARE 10.00 Fiica politologului Aleksandr Dughin, ideologul lui Putin, a murit în explozia maşinii în care se afla. Sunt suspiciuni că ținta ar fi fost tatăl său.

ACTUALIZARE 09.45 O rachetă rusă a lovit sâmbătă zona rezidențială a unui oraș din sudul Ucrainei, nu departe de o centrală nucleară.  14 civili au fost răniți, au declarat oficiali ruși și ucraineni. Atacul de la stația nucleară Pivdennoukrainsk (în sudul Ucrainei) și recentul bombardament din apropierea centralei Zaporojie, cea mai mare din Europa, au adâncit temerile legate de un accident nuclear, au declarat oficialii ucraineni. Atacul de la Voznesensk a fost „un alt act de terorism nuclear rusesc”, a declarat Energoatom, companie administrată de stat, care gestionează cele patru generatoare de energie nucleară din Ucraina. „Este posibil ca această rachetă să fi vizat în mod special uzina Pivdennoukrainsk, pe care armata rusă a încercat să o recaptureze la începutul lunii martie”, se arată într-un comunicat.

CITEȘTE ȘI: 12 ucraineni, printre care patru minori, au fost răniţi sâmbătă într-un bombardament rusesc în oraşul Voznesensk, situat nu departe de o centrală nucleară din regiunea Mikolaiv (Nikolaev)

ACTUALIZARE 08.25 Interdicția de intrare în al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, Harkov, va fi prelungită miercuri pe parcursul întregii zile, a declarat sâmbătă guvernatorul regional Oleh Sinehub, citat de The Guardian. Orașul din nord-estul Ucrainei este vizat în mod regulat de bombardamentele rusești și are, în mod normal, o interdicție de acces între orele 22.00 și 6.00, dar cu ocazia Ziulei Independenței sunt necesare măsuri de precauție suplimentare.

ACTUALIZARE 07.35 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat pe ucraineni să fie vigilenți săptămâna viitoare, pe măsură ce se pregătesc să sărbătorească Ziua Independenței miercuri. În discursul său video de sâmbătă, Zelenski a spus că ucrainenii nu trebuie să permită Moscovei „să împrăștie deznădejde și frică”, în timp ce marchează cea de-a 31-a aniversare a independenței față de dominația sovietică. „Toți trebuie să fim conștienți de faptul că, în această săptămână, Rusia ar putea încerca să facă ceva deosebit de urât”, a spus Zelenski.

Pe 24 august, ucrainenii marchează 31 de independența, acum însă dată va coincide cu împlinirea a 6 luni de la începutul invaziei ruse.

ACTUALIZARE 07.25 António Guterres, secretarul general al ONU, a declarat că a fost emoționat când a văzut că grâul ucrainean este expediat din Turcia către țările importatoare. Îngrășămintele și produsele agricole rusești trebuie să poată ajunge pe piețele mondiale „fără obstacole”, altfel o criză alimentară globală ar putea lovi încă de anul viitor, a adăugat Guterres.

Bazele militare rusești din Crimeea au fost din nou atacate ieri. O drona a lovit clădirea Statului Major al Flotei Ruse din Sevastopol.

Ucraina nu a revendicat acest ultim atac, cel mai recent dintr-o serie care, în opinia occidentalilor, au un efect psihologic și operațional major.

Pe 9 august, jumătate din avioanele de luptă rusești din Crimeea au fost distruse, iar o săptămână mai târziu un depozit de muniție a fost aruncat în aer. Au fost primele atacuri pe teritoriul anexat de Rusia în 2014 și, doar în ultima săptămână, zeci de mii de locuitori au plecat din Crimeea.

Atacurile au loc în timp ce Moscova a acceptat o vizită a inspectorilor internaționali la centrala nucleară de la Zaporojie după o discuție telefonică a președinților Vladimir Putin și Emmanuel Macron.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă