Război în Ucraina, ziua 209 | Vladimir Putin și-a amânat pentru miercuri discursul către națiune. În patru regiuni ucrainene au fost anunțate referendumuri pentru alipirea la Federaţia Rusă

20 septembrie 2022, 07:04

Republicile marionetă susținute de ruși în Ucraina și-au anunțat aproape simultan intenția de a organiza referendumuri de alipire la Federația Rusă. Anunțul a primit binecuvântarea Moscovei, cu reacții ale Dumei de Stat și ale fostului presedinte Dimitri Medvedev, iar Vladimir Putin a anunțat o cursă a înarmării, spunând că armele rusești își arată eficacitatea și că e necesară o accelerare a producției de armament rusesc. Dacă aceste teritorii ar fi anexate precum Crimeea, Kremlinul ar putea acuza o agresiune a Ucrainei asupra teritoriului său. Un discurs al lui Vladimir Putin anunțat pentru marți la ora locală 21.00 a fost amânat pentru miercuri dimineața.

Reperele zilei

ACTUALIZARE 23.12 O cunoscută jurnalistă pro-Kremlin jurnalistă a postat un mesaj pe rețelele de socializare prin care pare a confirma că discursul planificat al lui Putin a fost amânat, potrivit BBC. Margarita Simonyan, editorul publicației de stat RT, a îndemnat utilizatorii, pe Twitter, să „meargă la culcare”. Alți bloggeri pro-Kremlin au postat mesaje similare pe aplicația de socializare Telegram. Dmirti Smirnov, jurnalist de casă al Kremlinului, a anunțat că discursul va fi ținut miercuri la ora locală 8.00 dimineața (08.00 ora Bucureștiului).

ACTUALIZARE 22.35 Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a amânat pentru miercuri discursul către națiune, după ce l-a amânat în cursul serii de marți de mai multe ori.

ACTUALIZARE 20.43 Discursul lui Vladimir Putin a fost amânat pentru ora 21.00, după ce inițial se anunțase la  20.00, ora României.

ACTUALIZARE 20.33 Președintele francez Emmanuel Macron spune că referendumul propus de Rusia „nu va avea nicio consecință juridică” și numește demersul „o parodie”.

„Dacă ideea referendumului în Donbas nu ar fi atât de tragică, ar fi amuzantă”, le-a spus Macron reporterilor, potrivit BBC. Președintele francez a mai spus că ideea unui referendum în Donbas este „cinică”, iar referendumurile Rusiei în zonele ocupate din Ucraina „nu vor fi recunoscute de comunitatea internațională”.

Macron a anunțat că va vorbi cu președintele rus Vladimir Putin în zilele următoare.

ACTUALIZARE 20.25 La ora 20.20, ora Bucureștiului, nu începuse încă discursul anunțat al lui Vladimir Putin pentru ora 20.00.

ACTUALIZARE 19.54 Vladimir Putin susține un discurs la ora 20.00, ora României. Este de așteptat ca președintele rus  să abordeze informațiile de astăzi conform cărora părți din Ucraina deținute de trupele ruse vor organiza referendum pentru alipirea la Rusia, notează The Guardian.

ACTUALIZARE 19.46 Casa Albă respinge planurile Rusiei de a organiza referendumuri în anumite părți ale Ucrainei.  Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al președintelui Joe Biden, a numit referendumul un afront la principiile suveranității și integrității teritoriale.  În discursul său de miercuri de la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, Biden va  „mustra ferm” Rusia pentru războiul dus împotriva Ucrainei, potrivit lui Sullivan.

ACTUALIZARE 18.58 Orice referendum privind alipirea unor teritorii ucrainene la Rusia ar distruge orice șansă  rămasă pentru discuțiile dintre Kiev și Moscova, a declarat marți, pentru publicația ucraineană Liga.net, purtătorul de cuvânt al președintelui ucrainean.

ACTUALIZARE 17.39 Parlamentul rus a luat o decizie fără precedent și practic pregătește terenul pentru o mobilizare generală sau parțială pentru da posibilitatea Kremlinului să trimită și mai multe efective să lupte împotriva Ucrainei. Duma de Stat a înăsprit pedepsele în caz de dezertare, deteriorare a echipamentelor militare sau insubordonare pe timp de război, noțiuni care nu erau prevăzute în Codul panal rus

ACTUALIZARE 17.26 Ororile din timpul războiului din Ucraina sunt „o lecţie amară despre cât de fragile sunt democraţiile”, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la deschiderea Forumului Tinerilor din cadrul Comunităţii Democraţiilor.

„Generaţia dumneavoastră a crescut fără să cunoască războiul. Valorile democraţiei, spiritul libertăţii, al drepturilor omului, care sunt bazele ordinii internaţionale, au creat fundamentul pentru pace şi o lume mai bună în care să trăiască generaţiile viitoare. Cu toate acestea, ororile pe care le-am văzut în Ucraina de la finalul lunii februarie – care sunt un atac nu doar asupra securităţii, ci şi asupra valorilor şi principiilor fundamentale ale democraţiei – sunt o lecţie amară despre cât de fragile sunt democraţiile”, a spus şeful diplomaţiei române, într-un mesaj pre-înregistrat.

ACTUALIZARE  16.29 Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a răspuns anunțurilor privind  organizarea unor referendumuri în teritoriile ocupate din estul și sudul Ucrainei pentru alipirea la Federația Rusă.

„Referendumurile” false nu vor schimba nimic. La fel cum nicio „mobilizare” hibridă nu va schimba. Rusia a fost și rămâne un agresor care ocupă ilegal regiuni din pământul ucrainean. Ucraina are tot dreptul să-și elibereze teritoriile și va continua să le elibereze, orice are de spus Rusia”, a scris Kuleba pe Twitter.

ACTUALIZARE 16.15 Separațiștii susținuți de ruși din autoproclamata Republică Populară Lugansk (LPR) vor organiza un referendum pentru aderarea la Rusia între 23 și 27 septembrie, a informat marți agenția de presă TASS, citată de Guardian.

Parlamentul separatist susținut de Rusia a adoptat o lege care descrie detaliile referendumului propus, iar documentul nu menționează o dată pentru vot, potrivit  Reuters.

Kremlinul nu a comentat încă perspectiva votului  pentru alipirea acestor regiuni la Rusia. Anterior, Moscova transmisese că referendumul este o chestiune care-i privește pe oficialii locali instalați de Rusia și pe oamenii care locuiesc acolo.

ACTUALIZARE 16.06 Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni seara că Rusia trebuie să returneze teritoriile pe care le-a ocupat de la Ucraina dacă doreşte o pace sustenabilă, inclusiv Peninsula Crimeea, ocupată în 2014. Ankara nu recunoaşte anexarea Peninsulei Crimeea de către Federaţia.

ACTUALIZARE 15.52 Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că este „esenţial” ca separatiştii susţinuţi de Moscova în Ucraina să organizeze referendumuri în urma cărora regiunile lor să adere la Rusia.

Într-o postare pe social media, Medvedev a spus că a face în aşa fel ca autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk (DNR şi LNR, acronimele în limba rusă) să devină oficial parte a Federaţiei Ruse constituie un pas vital în protejarea intereselor lor şi ar putea justifica şi mai mult utilizarea forţei militare de către Rusia pentru a le proteja.

ACTUALIZARE 15.20 Partea controlată de ruși a regiunii Zaporojie  din Ucraina ar putea organiza un referendum pentru a se alătura Rusiei în zilele următoare, a informat agenția de presă RIA Novosti, citând un oficial local instalat de Rusia, transmite The Guardian.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a afirmat că depinde de oamenii care trăiesc în zonele controlate de separatiștii din Ucraina dacă vor să organizeze referendumuri pentru alipirea la Rusia.

ACTUALIZARE 14.40 Bilohorivka este complet distrusă. Potrivit guvernatorului Serhi Haidai, orașul și împrejurimile sale au rămas fără apă curentă din cauza distrugerilor semnificative. „Aproximativ un milion de locuitori din regiunea ocupată Lugansk sunt fără apă”, a adăugat el.

ACTUALIZARE 14.13 Lanţul de restaurante de tip fast-food McDonald’s Corp. a redeschis marţi trei restaurante de la Kiev, pentru prima dată după şase luni de la închiderea lor din cauza invaziei ruseşti, un semn că viaţa revine la normal în capitala Ucrainei, transmite AFP.

„După discuţii cu oficialii ucraineni, cu specialiştii în domeniu securităţii şi cu furnizorii”, grupul McDonald’s a decis să reia, pentru moment, doar activităţile de livrări.

ACTUALIZARE 14.00 Autoritățile instalate de Moscova în Herson au decis să organizeze un referendum privind aderarea la Rusia, a declarat marți șeful separatist al regiunii, citat de The Guardian.

 

 

Președintele parlamentului rus a afirmat, de asemenea, că va susține decizia cetățenilor dacă aceștia vor vota pentru aderarea la Rusia.

 

Evenimentele ultimelor 24 de ore

  • Ucraina a recucerit un sat din apropierea orașului Lisichansk, în estul țării. În urma acestei victorii, Rusia nu mai deține controlul total asupra regiunii Lugansk, unul dintre principalele obiective de război ale președintelui rus Vladimir Putin. Guvernatorul din Lugansk, Serhi Haidai, a declarat că forțele armate ucrainene dețin „controlul complet” asupra Bilohorivka. „Este o suburbie a orașului Lisichansk. În curând îi vom alunga pe acești nemernici de acolo cu o mătură”, a declarat el. „Pas cu pas, centimetru cu centimetru, vom elibera întregul nostru pământ de invadatori”.
  • Criminaliștii ucraineni au deshumat până în prezent 146 de cadavre, lângă Izium, în estul Ucrainei, a declarat luni guvernatorul regional. Oleh Sinehubov, guvernatorul regiunii Harkov, a declarat că printre cadaver se numără și doi copii. Kremlinul a negat acuzațiile potrivit cărora forțele rusești ar fi comis crime de război în provincia ucraineană Harkov.
  • Autoproclamata republică seoaratistă Donețk a declarat că 10 civili au fost uciși și 15 răniți în timpul nopții de forțele ucrainene în teritoriu. Oficiali din Lugansk, citaţi de agenția rusă de presă Tass spun că șapte persoane au fost ucise, inclusiv trei copii, în satul Krasnorichenske.
  • Forțele armate ucrainene au scufundat o barjă care transporta trupe și echipamente rusești peste râul Nipru, în apropiere de Nova Kakhovka, în regiunea Herson, relatează Kyiv Independent.
  • Flota rusă își mută submarinele din clasa Kilo de la Sevastopol la Novorossiysk, în sudul Rusiei, afirmă Ministerul britanic al Apărării.
  • Dmitri Medvedev, aliatul pe termen lung al lui Vladimir Putin, susţine idea unor referendumuri în zonele ocupate, afirmând că aducerea acestora în Federația Rusă ar însemna că „transformarea geopolitică în lume va deveni ireversibilă”.
  • Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a declarat într-un interviu acordat postului PBS din SUA că toate teritoriile invadate de Rusia ar trebui să fie returnate Ucrainei, inclusiv Crimeea, care a fost anexată de forțele lui Putin în 2014.
  • Ministrul de Externe al Ungariei a declarat marți că Uniunea Europeană nu ar trebui să ia în considerare noi sancțiuni împotriva Rusiei, deoarece acest lucru nu ar face decât să adâncească criza de aprovizionare cu energie și să afecteze Europa.
  • Un oficial american din domeniul Apărării a declarat pentru CNN că posibilitatea ca SUA să furnizeze tancuri Ucrainei este „în discuție”, dar că nu s-ar întâmpla imediat din cauza problemelor legate de instruire şi întreținere.

 

ACTUALIZARE 12.50 Consiliul UE adoptă o asistență suplimentară de 5 miliarde de euro pentru Ucraina. Consiliul va oferi asistență macrofinanciară „în regim de urgență”. Consiliul UE a declarat la 20 septembrie că acest pachet de asistență de 5 miliarde de euro va fi acordat Ucrainei prin intermediul unor împrumuturi pe termen lung „pentru a sprijini Ucraina în această conjunctură critică”.

ACTUALIZARE 12.20 Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus marţi într-o declaraţie pentru agenţia de presă rusă Interfax că nu se întrevăd pentru moment perspective pentru o rezolvare politico-diplomatică a situaţiei din Ucraina.

‘În acest moment, astfel de perspective nu se întrevăd’, declarat Peskov, solicitat să comenteze cu privire la posibilităţile de reglementare a situaţiei prin mijloace politice şi diplomatice.

ACTUALIZARE 11.56 În Ucraina, armata rusă lovește infrastructura, după retragerea din Izium, dar armata ucraineană continuă să elibereze teritoriile ocupate. Kramatorsk a devenit o aşezare fantomă, după ce războiul a alungat mare parte din locuitori. Jurnaliştii TVR au filmat acolo, unde au continuat să cadă rachete ruseşti.

ACTUALIZARE 11.40 Marina rusă și-a mutat submarinele din clasa KILO din Sevastopol, transmite The Kyiv Independent.

 

 

ACTUALIZARE 11.20 Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat marţi că Uniunea Europeană nu ar trebui să ia în considerare noi sancţiuni împotriva Rusiei, pentru că acestea nu ar face decât să adâncească actuala criză energetică şi să afecteze Europa.

„UE ar trebui să nu mai vorbească despre al optulea pachet de sancţiuni, ar trebui să nu mai semnaleze măsuri care nu ar face decât să adâncească criza furnizării de energie”, a afirmat şeful diplomaţiei ungare pe marginea Adunării Generale a ONU de la New York, conform unui comunicat transmis de Ministerul de Externe al Ungariei.

 

ACTUALIZARE 11.05 Arde un depozit de lângă Sankt Petersburg, transmite Nexta.

 

 

ACTUALIZARE 11.00 O persoană a murit şi 12 au fost rănite în regiunea Donețk pe 19 septembrie. Zn civil a fost ucis, iar unul a fost rănit în Torețk. Cinci persoane au fost rănite în Dorozhnje, trei au fost rănite în Khromove, iar una în Adviivka, Pervomaiske și Yakovlivka. Este încă imposibil de stabilit numărul exact al victimelor din Mariupol și Volnovakha, declară autorităţile ucrainene.

ACTUALIZARE 10.13 Luni au intrat în România 9.159 de cetăţeni ucraineni, în scădere cu 9,2% faţă de ziua precedentă, conform Poliției de Frontieră. Începând cu 10 februarie, au intrat în ţara noastră 2.349.776 de cetăţeni ucraineni.
ACTUALIZARE 10.00 Există planuri pentru un cimitir militar și un memorial în memoria apărătorilor căzuți la Mariupol, în Kiev.

 

ACTUALIZARE 09.00 Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Rusia și Ucraina au convenit să facă un schimb de 200 de prizonieri.

 

De asemenea, el a declarat că Putin vrea să pună capăt războiului, dar nu va face concesii teritoriale, așa că este prea devreme pentru negocieri.

 

 

Premierul a promis că Regatul Unit va egala sau chiar va depăşi sprijinul acordat până acum trupelor „inspiratoare” ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

 

  • Experții criminaliști ucraineni au deshumat până în prezent 146 de cadavre, majoritatea ale unor civili, lângă Izium, în estul Ucrainei, a declarat luni guvernatorul regional. Oleh Sinehubov, guvernatorul regiunii Harkov, a declarat că printre cadavrele exhumate se numără și doi copii. Kremlinul a negat acuzațiile potrivit cărora forțele ruse ar fi comis crime de război în provincia ucraineană Harkov.
  • Ucraina a recucerit un sat din apropierea orașului Lisichansk din estul țării, într-o victorie care înseamnă că Rusia nu mai deține controlul deplin asupra regiunii Lugansk, unul dintre obiectivele cheie ale președintelui rus Vladimir Putin. Guvernatorul din Lugansk, Serhi Haidai, a declarat că forțele armate ucrainene dețin „controlul complet” asupra Bilohorivka. „Este o suburbie a orașului Lisichansk. În curând îi vom alunga pe acești nemernici de acolo cu o mătură”, a declarat el. „Pas cu pas, centimetru cu centimetru, vom elibera întregul nostru pământ de invadatori”.
  • Liderul administrației din Donbas, susținută de Moscova, a cerut organizarea de urgență a unor referendumuri pentru ca regiunea să devină parte a Rusiei. Denis Pușilin, șeful administrației separatiste din Donețk, susținută de Moscova, i-a cerut colegului său din Lugansk să își unească eforturile în vederea pregătirii unui referendum privind aderarea la Rusia. „Acțiunile noastre ar trebui să fie sincronizate”, a declarat Pușilin într-o înregistrare video postată luni pe rețelele de socializare.
  • Ritmul în care forțele ucrainene avansează în nord-est a transmis forțelor rusești „panică”, a declarat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în discursul său. Zelenski a spus că acum se concentrează pe „viteză” în zonele eliberate. „Viteza cu care se mișcă trupele noastre. Viteza în restabilirea vieții normale”, a spus el.

  • Trupele rusești au lovit luni dimineața devreme centrala nucleară Pivdennoukrainsk din regiunea Nikolaev, în sudul Ucrainei, dar reactoarele sale nu au fost avariate și funcționează normal, a declarat compania nucleară de stat ucraineană Energoatom. O explozie a avut loc la 300 de metri de reactoare și a avariat clădirile centralei la scurt timp după miezul nopții, a precizat Energoatom într-un comunicat. Atacul a avariat, de asemenea, o centrală hidroelectrică din apropiere și liniile de transmisie.
  • Oficialii ucraineni au declarat că 200 de soldați ruși au murit într-un atac duminică, când o rachetă a lovit un fost adăpost de autobuze în care se aflau, în orașul Svatove, aflat pe linia frontului. Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, Rusia nu a reușit să trimită întăriri. Ea se află acum sub presiune și este vulnerabilă la o nouă contraofensivă.
  • Forțele armate ucrainene au declarat că trupele au traversat râul Oskil în weekend, marcând o altă etapă importantă pentru contraofensiva din regiunea Harkov. Râul curge spre sud în Siverski Donets, care trece prin Donbas, principalul focar al invaziei Rusiei.
  • Invazia Rusiei în Ucraina ar putea provoca o creștere cu 7% a prețurilor cerealelor pe termen lung și ar putea duce la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră dacă producția din alte părți ale lumii se extinde pentru a acoperi eventualele deficite, potrivit unui studiu publicat în Nature Food. Rusia și Ucraina exportă împreună aproximativ 28% din oferta mondială de grâu.
  • Un tribunal din Lugansk, aflat sub controlul rebelilor, a condamnat doi angajați ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa la 13 ani de închisoare pentru trădare. Președintele OSCE, Zbigniew Rau, a condamnat detenția „nejustificabilă” a membrilor misiunii de la izbucnirea războiului, calificând-o drept „nimic altceva decât teatru politic pur … inuman și respingător”.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite