Război în Ucraina | Zelenski a anunțat că cei care susțin invazia rusă vor fi supuși unei presiuni globale fără precedent
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că cei care susțin invazia rusă vor fi supuși unei presiuni globale fără precedent. Liderul de la Kiev a vorbit despre sancțiuni aplicate unui număr de 220 de companii și peste 50 de persoane fizice, majoritatea ruși, care servesc războiului. Pe de altă parte, cel puțin o persoană a murit și două au fost rănite într-un atac al rușilor in regiunea Zaporojie.
Ministerul rus al Apărării a dat publicităţii imagini cu militarii săi care folosesc echipamente de tip howitzer într-un loc nespecificat din Ucraina.
Acţiunile ruşilor au scăzut însă în intensitate şi sunt din ce în ce mai haotice.
Un înalt oficial american a confirmat pentru CNN la începutul acestei luni că Ucraina a început să desfășoare operațiuni de „conturare", lovind ținte strategice pentru a modela câmpul de luptă astfel încât forţele Kievului să poată avansa. Modelarea este o tactică standard folosită înaintea operațiunilor majore combinate, dar poate fi folosită și pur și simplu pentru a deruta inamicul. Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre contraofensiva ucraineană pe care o confirmă public şi unii oficiali ucraineni.
Deocamdată, pe Telegram circulă un filmuleţ difuzat de armata ucraineană care se numeşte "A venit timpul să luam înapoi ce el al nostru".