Reciclare doar pe hârtie. Prejudiciu de peste 8 milioane de lei

26 ianuarie 2021, 10:07

Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și procurorii au informații că afacerea cu reciclarea pet-uri a fost una de fațada. Drept urmare, au descins la mai multe adrese.

Așa-zisă afacerea era bine pusă la punct, spun procurorii, cu ramificații în județele Mehedinți, Dolj, Timiș și Prahova.

Membrii grupării întocmeau documente false pentru 7 societăţi comerciale. În acte, aceste firme reciclau peste 4 tone de deșeuri din mase plastice. În realitate, deșeurile erau aruncate și uneori arse. Cu toate aceste, firmele încasau sume mari de la Agenția Fondului de Mediu pentru reciclare. Până acum, peste opt milioane de lei.

Localnicii din Strehaia au mai fost vizați de anchete ale Gărzii de Mediu și ale Poliției, tot în cazul unor așa-zise activități de reciclare. Sunt imagini filmate anul trecut, tot la Strehaia, când două camioane încărcate cu zeci de tone de deșeuri de mase plastice, importate din Marea Britanie, au fost oprite în trafic, la Drobeta Turnu Severin.

Și în acest caz, cei vizați de anchetă nu au putut demonstra că ar avea utilaje pentru reciclarea deșeurilor. _______________________________________________________________________________________

„La data de 26 ianuarie, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul IPJ Mehedinţi efectuează 13 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale din Mehedinţi, Dolj, Timiş şi Prahova. De asemenea, vor fi puse în aplicare opt mandate de aducere”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis marţi.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de 8.297.780 de lei.

Acţiunea are loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Mehedinţi, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, complicitate la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada aprilie 2018 – noiembrie 2019, persoanele bănuite ar fi creat un circuit financiar fictiv având ca scop obţinerea unor ecobonificaţii pentru activităţi nereale de reciclare a 4.148.900 kg de deşeuri din plastic, PET şi sticlă”, arată sursa citată.

Astfel, acestea ar fi întocmit documente pentru şapte societăţi comerciale, consemnând în fals activităţi de colectare, transport şi predare în vederea reciclării deşeurilor.

Documentele ar fi fost predate în vederea obţinerii de bonificaţii, determinându-i pe reprezentanţii societăţilor să se sustragă de la plata taxelor datorate bugetului de stat.

La activităţi participă poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Dolj, Timiş şi Prahova.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite