Recomandări culturale pentru weekend: Premieră la Teatrul Evreiesc de Stat, Filmul „Balanța” în format 4k, regal al instrumentelor de percuție la Sala Radio

31 ianuarie 2020, 11:44

Teatrul Evreiesc de Stat vă invită în acest weekend, la premieră spectacolului Actul de căsătorie de Ephraim Kishon, în regia lui Dan Tudor. Scenografia este semnată Vladimir Iuganu, coregrafia de Florin Fieroiu, iar muzica de Vlaicu Golcea.

Laureat al Premiului Israel pentru întreaga carieră și nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, dramaturgul, scenaristul, regizorul de teatru și film Ephraim Kishon (1924-2005) este recunoscut la nivel internațional drept unul dintre cei mai mari satiriști ai lumii.

Piesele sale „Pull Out the Plug, the Water is Boiling”; „A Cat in the Bag”; „Oh, Oh, Juliet!”, prezentate cu succes la Tel Aviv, demonstrează că umorul și satira sunt universale.

Comediile lui Kishon, jucate în lumea întreagă, de peste 60 de ani, abordează teme universale precum dragostea, căsătoria, religia, societatea. „Actul de căsătorie” este considerat o comedie clasică, cu o carieră internațională.

Filmul „Balanța” (1992), prima producție românească restaurată în format digital 4K va avea premiera de gală pe data de 4 februarie 2020, la ora 20:00, în Sala Mare a Teatrului Național București, în prezența actorilor și apropiaților marelui regizor Lucian Pintilie. „Balanța” este o co-producție româno-franceză și a avut premiera în 1992, la Festivalul de la Cannes. Procesul de restaurare a durat peste 6 luni, a vizat îmbunătățirea imaginii și a sunetului i transpunerea filmului în format digital 4K.

Din distribuție fac parte: Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Marcel Iureș, Dorel Vișan, Mariana Mihuță, Gheorghe Visu, Magda Catone, Dorina Lazăr, Florin Călinescu. „Balanța” va ajunge în cinematografele din România din 6 februarie.

Unul dintre cei mai apreciați percuționiști români, inițiator și co-organizator al primului Festival Internațional de Vibrafon din lume, Alexandru Anastasiu, aniversează 15 ani de activitate artistică, eveniment marcat printr-un turneu național în 7 orașe din România.

Începând din 2013, prestigioasa firmă Mike Balter din Statele Unite creează modelul de baghete purtând semnătura „Alexandru Anastasiu”.

Joi, 6 februarie (19.00) va avea loc la Sala Radio recitalul din cadrul turneului „Power Vibes – Alexandru Anastasiu și Icon Arts Ensemble”, un adevărat un regal al instrumentelor de percuție.

Format din Alexandru Anastasiu, Sara Merișcă, Tudor Ciobanu, Patricia Niculae și Cosmin Dumitriu, „Power Vibes” este un proiect inedit. Repertoriul recitalului cuprinde lucrări pentru vibrafon, marimbă și percuție, un regal al armoniei și al ritmului.

Avem și o recomandare de carte, Vremuri noi, vremuri vechi. Jurnal 2007-2013″, și vă invităm să-l cunoașteți astfel pe filozoful Mihail Radu Solcan.

S-a stins în 2013, iar de curând s-au publicat bucăți din jurnalul său. A fost o surpriză pentru publicul larg să descopere viața și mintea unui intelectual unic, dar aproape deloc cunoscut.

Profesor la Facultatea de Filozofie, Mihail Radu Solcan a fost o figura discretă, low profile, cum scrie el însuși în jurnal. ” Vreau să fiu liber să gândesc într-o chestiune, nu să fiu prins într-o mașinărie propagandistică (de stat sau privată). Low profile este doar mijlocul de a trăi independent”. Jurnalul ne arată cât de uimitoare era întinderea competențelor lui. Stăpânea în jur de 15 limbi.

Jurnalul lui Mihail Radu Șolcan are tensiune intelectuală, ne face să reflectăm pe urmele unei minți care gândește totul pe cont propriu, chestionând permanent ideile primite de-a gata.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite