Record de cereri de branșament la gaze și curent electric

25 ianuarie 2022, 20:23

Cele mai mari probleme sunt cu branșamentele la rețeaua de gaze naturale. În baza unei legi din 2020, companiile de utilități au fost obligate să suporte cheltuielile cu montarea țevilor până la limita de proprietate și ulterior să recupereze investiția prin tarifele de distribuție din facturi.

Cererile de racordare au crescut cu 170%, numai în prima parte a anului trecut.

Dar numărul gospodăriilor branșate a fost mai mare cu doar 3,6%, arată o analiză a Consiliului Concurenței.

Bogdan Chirițoiu, preşedinte, Consiliul Concurenţei: Oamenii au fost atrași de acest mecanism prin care nu mai trebuie ei să vină cu mii de euro ca să realizeze extinderea rețelei, deci interes există. Dar companiile de distribuție nu au crescut numărul lucrărilor. Trebuie să facă eforturi să te conformezi cadrului legal. Și nu să încerci să găsești scuze și să folosești anumite lacune ale legii ca în esență legea să nu mai aibă niciun efect.

Durata de racordare a fost stabilită la cel mult 3 luni din momentul obținerii autorizației de construcției. Mulți clienți au asteaptat în zadar.

Florin Munteanu, clientul unei companii de utilități: Eu doresc să trag gaze de mulţi ani. Am depus şi eu două proiecte şi nu am reuşit. În final niciun rezultat. Mă las bătut.

Și cererile de branșament la rețeaua de energie electrică au crescut cu 31%, dar numărul locurilor de consum, cu numai 1,4%.

Reprezentanții distribuitorilor spun că nu fac față numărului mare de solicitări.

Daniela Dărăban, director executiv, Federaţia Asociaţiei Companiilor de Utilităţi din România: Modificarea abruptă a legislației a avut ca efect o lipsă de predictibilitate a necesarului financiar și de resursă umană pentru a răspunde în timp util acestor solicitări.

În decembrie, Guvernul a modificat legea astfel încât distribuitorii sunt obligați să suporte investițiile, dar în condiții de eficiență economică.

Clienții care nu vor să aștepte pot plăti lucrările și ulterior să recupereze banii de la companiile de utilități, la un cost mediu.

Consiliul Concurenței propune ca și primăriile să poată realiza investiții pentru extinderea rețelelor de energie electrică și gaze naturale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite