Red Love, super-mărul cu pulpă roșie, extrem de bogat în antioxidanți. Soi creat de elvețieni, cultivat de un fermier din Alba

7 noiembrie 2022, 19:51

Roșu, cărnos, aromat și extrem de bogat în vitamine. Așa e descris, pe scurt, soiul de măr cultivat într-o comună din Alba. Proprietarul fermei e pasionat de horticultură.

Emanuel Jilinschi, corespondent TVR: Acest soi de măr a fost obținut de cercetătorii elvețieni după 20 de ani de cercetări. Aceștia au luat un soi de măr dulce și l-au încrucișat cu un soi acru. Așa a rezultat soiul Red Love, care este deosebit.

Gheorghe Agache, director de fermă: Are un conținut redus de zahăr și e bun pentru diabetici, ajută sistemul imunitar și  produce o rezistență la boli.

Resveratrolul, un puternic antioxidant, se găsește în strugurii roșii, în fructele de pădure și în acest soi de mere.

Simona Străjan, medic de familie: Resveratrolul este un antioxidant natural, încetinește îmbătrânirea, protejează sistemul cardiovascular și scade colesterolul LDL, factorul principal în ateroscleroză.

Secționat, mărul seamănă cu o inimă, iar de aici și numele soiului.

În țară există mai multe pepiniere unde se vând puieți din acest soi și e cerere mare pentru că rezistă la boli, la dăunători și nu necesită protejarea culturii cu multe pesticide.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă