Refugiații ucraineni au sărbătorit Ziua Națională cu gândul la soţii, taţii, fraţii rămăşi să apere Ucraina. "Ne iubim ţara, chiar dacă suntem departe"
24 August 2022, 20:51 | Știrile TVR

Mulți dintre ucrainenii care au fugit de război au rămas în România. Au încercat să se integreze aici și au fost ajutați să găsească un loc unde să stea, o școală sau o grădiniță pentru copiii lor și chiar și un loc de muncă. Cu toții au sărbătorit Ziua Națională a Ucrainei departe de casă, însă cu gândul la soţii, taţii sau fraţii rămăşi să le apere ţara.

Ana era inginer în domeniul energetic şi locuia într-un orăşel liniştit la nord de Kiev, împreună cu soțul și cele două fiice. A fugit din Ucraina după aproape o lună de război. A tot sperat că nu va trebui să plece.

Ne-am gândit foarte mult şi am hotărât să plecăm. Am călătorit trei zie până am ajuns la Timişoara.

Ana a fost ajutată de o asociație să își găsească de lucru în Timișoara. Urmează cursuri de limba română, iar fetele merg la școală. Întreabă, însă, des despre tatăl lor și despre casă.

Ana Fedorets, refugiată: "Câteodată îmi spun că vor să se întoarcă acasă, că vor să vorbească cu tatăl lor."

Ana și fiicele ei au sărbătorit pentru prima dată Ziua Națională a Ucrainei departe de casă. Spera, însă, să fie pentru ultima dată.

În mai multe orașe din țară unde și-au găsit refugiu, ucrainenii și-au dat întâlnire pentru a sărbători Ziua Independenței.

Angela Beleak, refugiată: "Am organizat o adevărată sărbătoare pentru copii. Am început cu un concurs despre istoria Ucrainei, astfel au putut să afle lucruri interesante despre ţara noastră. Ziua Independenţei Ucrainei este sărbătoare naţională şi este marcată de ucraineni, oriunde s-ar afla ei. Ne iubim ţara, chiar dacă suntem departe."

Părintele Oleg Petrov a venit din Odesa pentru a sărbători alături de refugiați Ziua Ucrainei. Au purtat cu toții straie de sărbătoare și au uitat pentru câteva ore de războiul de acasă.