Regina Mamă Elena a fost filmată prima oară în România în octombrie 1920, la Brașov. Imagini inedite, care nu au mai fost difuzate până acum

11 octombrie 2019, 20:33

Principesa Elena a Greciei şi Danemarcei a fost filmată prima oară în România, la Braşov, pe 5 Octombrie 1920. Jurnaliștii îl vânau, de fapt, pe Principele Moștenitor Carol al României, care abia se întorsese din turneul în care fusese trimis să o uite pe Zizi Lambrino.

Vizita Principesei Elena în România a fost scurtată de două tragedii: moartea mamei Reginei Maria și a Regelui Alexandru al Greciei, fratele preferat al Principesei Elena.

Momentele în care Carol a fost plecat în Grecia să o ceară tatălui său conform tradiţiei, au fost idilice. Au fost câteva săptămâni când ei au mers prin insule, au vizitat muzee, şi-au dat seama că au anumite afinităţi, care îi făceau să devină şi mai apropiaţi. Şi se spune că imaginea lui Carol în aceea perioadă era complet diferită. Era un romantic.

Elena și Carol s-au căsătorit pe 10 Martie 1921 , la Atena. A fost prima prințesă a Greciei care s-a căsătorit la Atena.

După luna de miere de la Tatoi, Elena și Carol s-au întors în România cu un vapor al Flotei Române. Carol a fost surprins în compania frumoasei sale soții , în vârstă de 25 de ani, însărcinată. Românii îi primesc cu mare fast la Constanța și la București.

Am fost pe urmele Reginei Elena în exil și vă vom aduce povești din Italia și Elveția, în documentarul care se va difuza la TVR, sâmbătă, 19 octombrie, la ora 16.00. Astăzi, urmăriți un reportaj despre prima vizită a Elenei în România, pe când era încă principesă. Imaginile nu au mai fost difuzate până acum.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite