Restricțiile împotriva răspândirii coronavirusului au fost prelungite în Europa

11 februarie 2021, 19:45

Magazinele, localurile și școlile din Atena au fost închise până la sfârșitul lunii. De la ora 9 seara nimeni nu mai poate circula fără un motiv întemeiat. Guvernul Mitsotakis a luat această hotărâre după ce în ultimele zile a crescut numărul persoanelor spitalizate.

În Cehia, trei județe din regiunea Karlovy Vary au fost închise. Au voie să părăsească zona doar cei care merg la școală sau la serviciu. Starea de urgență decretată de parlament ar trebui să se încheie pe 14 februarie, dar este posibil ca autoritățile să decidă o prelungire, dacă numărul infectărilor nu va scădea.

Masca FFP 2 pare să fie cea mai eficientă în fața tulpinii britanice a noului coronavirus. Totuși, un studiu american arată că și două măști obișnuite, suprapuse, pot asigura o protecție de până la 95 la sută.

Pentru francezi acest accesoriu este nelipsit în speranța că numărul persoanelor infectate va scădea și autoritățile vor decide o nouă relaxare.

Restricțiile sanitare s-au prelungit în Germania până pe 7 martie cel mai devreme. Școli, grădinițe, restaurante și magazine neesențiale rămân închise. De la 1 martie, însă, frizerii își vor putea relua activitatea. Germanii sunt de 2 luni în carantină dură și între timp rata de infectare a scăzut la jumătate. Guvernul a anunțat însă că scopul acestor măsuri este ca numărul de cazuri să ajungă la 50 la suta de mii de locuitori.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite